Jeff Bezos va merge în spaţiu în luna iulie

Jeff Bezos
Getty

Jeff Bezos va ajunge pentru prima dată în spaţiu în luna iulie, la bordul New Shepard, navă construită de compania sa Blue Origin, scrie News.ro. 

Călătoria este stabilită pentru 20 iulie, la două săptămâni după ce el va renunţa la funcţia de CEO al Amazon.

„De la vârsta de 5 ani, am visat să călătoresc în spaţiu”, a scris antreprenorul, luni, pe Instagram. „Pe 20 iulie, voi face această călătorie cu fratele meu. Cea mai mare aventură cu cel mai bun prieten”.

New Shepard este o rachetă cu şase locuri. Ea va ajunge, în 11 minute, la 60 de mile (95 de kilometri) de Pământ.

Bezos, cu o avere estimată la 187 de miliarde de dolari, este unul dintre puţinii oameni de afaceri care au planuri să ajungă în spaţiu, alături de Richard Branson (Virgin Galactic) şi Elon Musk (SpaceX, Tesla).

Citește și
2,4 milioane de dolari, oferiţi la licitaţia pentru un loc în primul zbor turistic în spațiu. Când va pleca nava New Shepard
2,4 milioane de dolari, oferiţi la licitaţia pentru un loc în primul zbor turistic în spațiu. Când va pleca nava New Shepard
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii pot licita pentru primul loc în New Shepard. În prezent, cea mai mare sumă oferită fiind de 2,8 milioane de dolari din 6.000 de participanţi din 143 de ţări. Licitaţia se va încheia cu un eveniment live, pe 12 iunie.

Câştigătorul va merge împreună cu Bezos în călătorie. Suma va fi donată fundaţiei Blue Origin, Club for the Future, a cărei misiune este să inspire generaţiile viitoare să urmeze cariere în ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică.

Amazon a cumpărat recent studiourile MGM pentru 8,45 de miliarde de dolari. Bezos mai deţine publicaţia The Washington Post.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jeff Bezos nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine l-a depășit
Jeff Bezos nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine l-a depășit

Jeff Bezos nu mai este cel mai bogat om din lume. Francezul Bernard Arnault, 72 de ani, i-a luat locul fondatorului Amazon, informează Forbes.

2,4 milioane de dolari, oferiţi la licitaţia pentru un loc în primul zbor turistic în spațiu. Când va pleca nava New Shepard
2,4 milioane de dolari, oferiţi la licitaţia pentru un loc în primul zbor turistic în spațiu. Când va pleca nava New Shepard

Blue Origin, compania americană producătoare de rachete a miliardarului Jeff Bezos, a dezvăluit că cea mai mare ofertă pentru un loc în nava spaţială New Shepard s-a ridicat la 2,4 milioane de dolari în a doua rundă a licitaţiei în curs de desfăşurare.

Bilete pentru excursii sub-orbitale vor fi scoase la vânzare. Anunțul făcut de miliardarul Jeff Bezos
Bilete pentru excursii sub-orbitale vor fi scoase la vânzare. Anunțul făcut de miliardarul Jeff Bezos

După luni de zile în care turismul a fost blocat aproape în totalitate, iubitorii experiențelor pe alte tărâmuri se pot gândi acum inclusiv la o vizită în spațiu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.