Irlanda de Nord avertizează că lanţul de aprovizionare cu Marea Britanie este pe cale să se prăbuşească

Camioane
Shutterstock

Asociaţia Transportatorilor Rutieri (RHA) din Irlanda de Nord a avertizat, sâmbătă, că lanţul de aprovizionare cu Marea Britanie este pe cale să se prăbuşească, din cauza reglementărilor post-Brexit, transmite Reuters.

Într-o scrisoare trimisă ministrului Cancelariei primului ministru, Michael Gove, RHA afirmă că unele sectoare ”au probleme enorme” cu noile reguli, complexe, la numai o săptămână şi ceva după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În timp ce Marea Britanie nu mai face parte din piaţa unică şi uniunea vamală, Irlanda de Nord se află cu câte un picior în fiecare tabără, parte a teritoriului vamal al Marii Britanii, dar şi aliniată pieţei unice a bunurilor a UE, scrie News.ro.

Noile reguli au dus la golirea rafturilor din magazine în această săptămână, magazinele având dificultăţi să importe produse proaspete din Marea Britanie, în timp ce producătorii au raportat că tirurile nord-irlandeze nu au putut să traverseze Marea Irlandei din cauza dificultăţilor legate de declaraţiile vamale.

Potrivit RHA, liniile de aprovizionare cu materii prime din Marea Britanie au fost restricţionate din cauza schimbării reglementărilor, iar fabricile au raportat probleme de aprovizionare serioase, inclusiv incapacitatea de a respecta contractele de aprovizionare a magazinelor.

Citește și
Brexit
Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Asociaţia l-a avertizat pe Gove să introducerea unor dintre cele mai complexe proceduri vamale din lume aproape fără nicio pregătire, fără timp de implementare şi cu o capacitate insuficientă au făcut ca industria să aibă probleme grave de aprovizionare.

”Acest fapt va avea ca rezultat mărfuri lipsă de pe rafturile din supermarketuri şi lipsă de materii prime pentru fabrici”, a afirmat directorul general al RHA, Richard Burnett, în scrisoare.

Gove a declarat vineri că dificultăţile de a transfera mărfuri între Irlanda de Nord şi Regatul Unit se vor agrava, înainte ca situaţia să se îmbunătăţească.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE
Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE

Brexitul a produs nemulțumiri în Scoția și în Irlanda de Nord, care s-ar putea rupe de Marea Britanie pentru a reveni în UE, scrie CNN.

Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie
Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie de 11 luni, joi la miezul nopţii la Bruxelles, 23:00 la Londra.

Tatăl premierului britanic Boris Johnson a cerut cetățenie franceză
Tatăl premierului britanic Boris Johnson a cerut cetățenie franceză

Tatăl premierului britanic Boris Johnson, Stanley Johnson, a declarat joi că a demarat procedurile de solicitare a unui paşaport francez pentru a-şi putea menţine legăturile cu Uniunea Europeană după Brexit.

Efectul Brexit: Românii care merg în Marea Britanie pentru muncă, studii sau afaceri au nevoie de viză din ianuarie
Efectul Brexit: Românii care merg în Marea Britanie pentru muncă, studii sau afaceri au nevoie de viză din ianuarie

Cetăţenii români care vor intra pe teritoriul Marii Britanii pentru a munci, pentru studii sau pentru dezvoltarea propriei afaceri au nevoie de viză începând din 1 ianuarie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.