Iranul ameninţă că va distruge în curând Israelul. "E un obiectiv la îndemână"

drona militara prezentata de armata iraniana
Agerpres

Comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei din Iran ameninţă cu distrugerea Israelului, pe care o consideră "la îndemână".

Distrugerea Israelului 'nu mai este un vis, ci un obiectiv la îndemână', a declarat luni generalul de divizie Hossein Salami, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, informează AFP.

După 40 de ani de la 'Revoluţia Islamică, noi am reuşit să atingem capacitatea de a distruge regimul sionist' şi, 'în a doua fază (a Revoluţiei), acest regim sinistru trebuie eliminat de pe hartă, iar acesta nu mai este un ideal sau un vis, ci un obiectiv la îndemână', a declarat generalul Salami, citat de Sepahnews, site-ul oficial al Gardienilor Revoluţiei.

Înaltul responsabil militar iranian a făcut aceste declaraţii la Teheran în cadrul unei reuniuni bienale a comandanţilor Gardienilor Revoluţiei, în timp ce numeroşi observatori se tem că escaladarea tensiunilor între Teheran, pe de o parte, şi Washington şi aliaţii săi, pe de alta, ar putea degenera într-o dramă susceptibilă să aprindă Orientul Mijlociu şi Apropiat.

Declaraţiile generalului Salami cu privire la Israel au fost preluate de agenţiile de presă Tasnim şi Fars, aproape de ultraconservatori, pe prima pagina a site-urilor lor.

Citește și
Iran, program nuclear
Iranul amenință statele care plănuiesc să îl atace. "Vor deveni un câmp de luptă"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Agenţia oficială iraniană Irna a preluat şi ea declaraţiile, dar le-a inserat într-o ştire intitulată 'Duşmanii suferă de o slăbire ireversibilă'. Irna a pus accentul pe afirmaţiile generalului că, în pofida 'ostilităţii' la adresa sa, Iranul nu încetează să câştige în putere şi va sfârşi prin a triumfa asupra adversarilor săi.

Ostilitatea făţişă a Iranului faţă de Israel reprezintă o constantă a politicii iraniene de la Revoluţia Islamică din 1979, Teheranul sprijinind deschis grupările armate palestiniene precum Hamas, Jihadul islamic sau Hezbollahul libanez, inamicul Israelului la frontiera sa de nord.

În iunie 2018, ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a reafirmat 'poziţia' veche a Teheranului potrivit căreia Israelul este pentru Orientul Mijlociu 'o tumoare cancerigenă malignă care trebuie eliminată şi eradicată'.

Dacă unii generali iranieni afirmă cu regularitate că doresc distrugerea Israelului sau că Teheranul are capacitatea de a anihila oraşul Tel Aviv, discursul oficial are grijă în general în ultimii ani să precizeze că statul israelian va înceta să mai existe (până în 2040, potrivit unei profeţii a ayatollahului Khamenei) din cauza propriei 'aroganţe', şi nu din cauza unui atac din partea Iranului, notează AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mesajul președintelui iranian privind reluarea negocierilor cu Statele Unite
Mesajul președintelui iranian privind reluarea negocierilor cu Statele Unite

Iranul nu va relua negocierile cu Statele Unite atâta timp cât sancțiunile impuse împotriva Teheranului rămân în vigoare, a declarat miercuri președintele iranian Hassan Rouhani, în cadrul Adunării Generale ONU.

Iranul amenință statele care plănuiesc să îl atace.
Iranul amenință statele care plănuiesc să îl atace. "Vor deveni un câmp de luptă"

Liderul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, a avertizat sâmbătă că orice ţară care atacă Republica Islamică Iran va deveni "principalul câmp de luptă" al conflictului, informează AFP şi EFE.

Saudiții ”văd atacul cu drone asupra instalațiilor petroliere ca pe un 11 septembrie al lor”
Saudiții ”văd atacul cu drone asupra instalațiilor petroliere ca pe un 11 septembrie al lor”

Brian Hook, reprezentantul Special al SUA pentru Iran, ar fi spus angajaților din Congresul american că Arabia Saudită vede atacul cu drone, de sâmbătă, ca fiind un 11 septembrie al lor, cu referirere la atacurile teroriste de la World Trade Center.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă