Irakul a emis un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump pentru uciderea locotenentului lui Soleimani

Trump
Getty

Irakul a emis un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump pentru uciderea locotenentului lui Soleimani.

Un tribunal din Irak a emis joi un mandat de arestare naţional împotriva preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, în cadrul anchetei asupra uciderii lui Abou Mehdi al-Mouhandis, puternicul comandant al forţelor pro-Iran din Irak, omorât anul trecut împreună cu generalul iranian Qassem Soleimani, informează AFP.

În iunie 2020, Iranul a emis un mandat de arestare şi a cerut emiterea unei „notificări roşii" către Interpol pe numele lui Trump pentru uciderea generalului Soleimani, procedură ce nu a avut succes până acum, transmite Agerpres.

Drona care a pulverizat vehiculele în care se aflau cei doi la 3 ianuarie 2020, pe aeroportul din Bagdad, a decolat la ordinul lui Trump, care şi-a exprimat după câteva zile satisfacţia în legătură cu faptul că au fost eliminaţi doi oameni dintr-un foc.

Soleimani, a acuzat Donald Trump, „spunea că „vom ataca ţara voastră, îi vom ucide pe oamenii voştri". „Şi atunci am spus: „Cât timp mai trebuie să auzim porcăria asta?", a continuat preşedintele Trump pentru a justifica uciderile, calificate drept „ilegale" şi „arbitrare" de Agnes Callamard, raportoare specială a ONU asupra execuţiilor extrajudiciare.

Citește și
sua
Amenințare îngrijorătoare. Iranul va da o lovitură Americii, după uciderea comandantului Soleimani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tribunalul pentru anchete din Roussafa, sectorul estic din Bagdad, „a decis să emită un mandat de arestare împotriva preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, conform articolului 406 al Codului Penal irakian", detaliază un comunicat al Autorităţii judiciare. Acest articol prevede pedeapsa cu moartea pentru orice omucidere cu premeditare.

Tribunalul dă asigurări că a finalizat ancheta preliminară, dar că „investigaţiile continuă pentru a demasca alţi autori ai acestei crime, fie că sunt irakieni sau străini".

De un an de zile, forţele pro-iraniene din Irak nu încetează să-l acuze pe premierul irakian Moustafa al-Kazimi, pe atunci şef al serviciilor de informaţii, de complicitate la aceste asasinate, notează AFP.

Odată cu festivităţile de comemorare a unui an de la moartea celor doi, climatul politic din Irak, deja foarte tensionat în contextul apropierii alegerilor legislative promise în iunie, a devenit şi mai aspru. Mass-media pro-Iran promit „nume în scurt timp", în timp ce mai mulţi înalţi responsabili politici s-au acuzat reciproc în recente interviuri televizate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenințare teroristă în SUA, ce vizează Capitoliul.
Amenințare teroristă în SUA, ce vizează Capitoliul. "Soleimani va fi răzbunat”

Controlorii de trafic aerian de la New York au primit o ameninţare cu un atac ce vizează Capitoliul, chiar în ziua în care Congresul SUA va valida votul de la alegerile prezidențiale.

Amenințare îngrijorătoare. Iranul va da o lovitură Americii, după uciderea comandantului Soleimani
Amenințare îngrijorătoare. Iranul va da o lovitură Americii, după uciderea comandantului Soleimani

Iranul ar urma să dea o lovitură Americii în ripostă la uciderea comandantului Soleimani.

Un bărbat, executat în Iran. Cum ar fi contribuit la uciderea generalului Soleimani
Un bărbat, executat în Iran. Cum ar fi contribuit la uciderea generalului Soleimani

Iranul a executat luni un bărbat declarat vinovat de spionarea forţelor armate iraniene în favoarea SUA şi Israelului.

Iranul a emis mandat de arestare pe numele lui Trump, pentru uciderea generalului Soleimani
Iranul a emis mandat de arestare pe numele lui Trump, pentru uciderea generalului Soleimani

Iranul a identificat 36 de persoane care ar fi fost implicate în asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, astfel că va cere arestarea lor prin canalele Interpol.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.