Inundaţiile din Libia au distrus cel puţin 891 de clădiri din oraşul portuar Derna

Derna, Libia
Agerpres

Inundaţiile au distrus complet cel puţin 891 de clădiri din oraşul port Derna din Libia, conform informaţiilor prezentate duminică de presa libiană, transmite Reuters.

Alte 211 clădiri au fost doar parţial afectate şi 398 de imobile au fost îngropate de aluviuni, Agerpres.

În total, un sfert din clădirile din oraşul Derna au fost afectate de inundaţiile devastatoare produse de furtuna Daniel.

Puternica furtună Daniel a lovit Libia duminică, 10 septembrie, după ce a afectat anterior Grecia, Bulgaria şi Turcia.

Două diguri au fost sparte în munţii de deasupra portului Derna, viitura rezultată distrugând părţi extinse din oraşul cu 100.000 de locuitori.

Citește și
libia
„Noi, supraviețuitorii, suntem îndurerați și furioși”. 11.300 de oameni și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Libia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), bilanţul victimelor din oraşul Derna se ridică la peste 11.300 de morţi şi 10.100 dispăruţi. În alte părţi lovite de furtună din estul Libiei şi-au mai pierdut viaţa aproximativ 170 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Oraşul libian Derna, devastat de inundaţii, se luptă să facă faţă miilor de cadavre
Oraşul libian Derna, devastat de inundaţii, se luptă să facă faţă miilor de cadavre

Locuitorii şi salvatorii din oraşul libian devastat Derna se luptă să facă faţă miilor de cadavre care sunt aduse de apă sau se descompun sub dărâmături, după o inundaţie care a distrus clădiri şi a măturat oamenii în mare, transmite Reuters.

„Noi, supraviețuitorii, suntem îndurerați și furioși”. 11.300 de oameni și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Libia
„Noi, supraviețuitorii, suntem îndurerați și furioși”. 11.300 de oameni și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Libia

La cinci zile după ce puhoaiele ca un tsunami au distrus un sfert din orașul libian Derna, bilanțul victimelor crește dramatic. Sunt 11.300 de morți și 10.100 de dispăruți.

Experți: Cum s-au produs inundațiile devastatoare din Libia. Când a început tragedia s-a auzit o ”explozie puternică”
Experți: Cum s-au produs inundațiile devastatoare din Libia. Când a început tragedia s-a auzit o ”explozie puternică”

Peste 5.000 de oameni au murit și alte mii sunt dați dispăruți după ce inundații devastatoare au măturat orașul portuar Derna din Libia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.