Întâlnire de foc la Ankara, între directorul CIA și şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei. Despre ce vor discuta

william burns, serghei nariskin
Colaj foto: Shutterstock/Getty

William Burns, directorul CIA, și Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei, se întâlnesc, luni, la Ankara.

Directorul CIA, William Burns (foto, stânga), se întâlneşte, luni, la Ankara, cu şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei, Serghei Narîşkin (foto, dreapta), ca parte a unui efort continuu al SUA de a ”comunica cu Rusia cu privire la gestionarea riscului” şi pentru a discuta despre cazurile ”cetăţenilor americani deţinuţi pe nedrept”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate pentru CNN, citată de News.ro.

”Am fost foarte deschişi cu privire la faptul că avem canale de comunicare cu Rusia în ceea ce priveşte gestionarea riscurilor, în special a riscului nuclear şi a riscurilor referitoare la stabilitatea strategică”, a afirmat oficialul american.

”Ca parte a acestui efort, Bill Burns se află astăzi (n.r. luni) la Ankara pentru a se întâlni cu omologul său rus de informaţii”, a adăugat el.

CIA: Nu vor fi „niciun fel de negocieri” cu omologul rus

Purtătorul de cuvânt a subliniat că directorul CIA nu desfăşoară „niciun fel de negocieri” cu omologul rus.

Citește și
Șeful armatei britanice, despre asasinarea lui Putin: ”Sunt mai degrabă speranțe”
Şeful CIA spune că nu există informaţii că Putin ar fi bolnav
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"El nu discută despre soluţionarea războiului din Ucraina. El transmite un mesaj cu privire la consecinţele utilizării armelor nucleare de către Rusia şi la riscurile escaladării către stabilitate strategică. El va ridica, de asemenea, problema cazurilor cetăţenilor americani deţinuţi pe nedrept” a adăugat purtătorul de cuvânt, referindu-se la baschetbalista Brittney Griner şi la fostul puşcaş marin Paul Whelan, condamnaţi la închisoare în Rusia.

Purtătorul de cuvânt a precizat că SUA au informat Ucraina referitor la întâlnirea dintre Burns şi Narîşkin.

”Respectăm în continuare ferm principiul nostru fundamental: nu discutăm nimic despre Ucraina, fără Ucraina”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Directorul CIA, despre mobilizarea parțială a lui Putin: „Armata lui nu are forță de muncă. Asta e numai una dintre probleme”
Directorul CIA, despre mobilizarea parțială a lui Putin: „Armata lui nu are forță de muncă. Asta e numai una dintre probleme”

Directorul CIA, William Burns, a susținut că „mobilizarea militară parțială” a președintelui rus, Vladimir Putin, nu va îmbunătăți substanțial poziția Rusiei în război.

Şeful CIA spune că nu există informaţii că Putin ar fi bolnav
Şeful CIA spune că nu există informaţii că Putin ar fi bolnav

Nu există informaţii că Vladimir Putin este instabil sau că are o sănătate şubredă, a spus directorul CIA William Burns, scrie BBC, conform News.ro. 

Directorul CIA: Putin nu crede că își poate permite să piardă războiul din Ucraina
Directorul CIA: Putin nu crede că își poate permite să piardă războiul din Ucraina

Directorul CIA, William Burns, a avertizat că președintele rus Vladimir Putin a mizat foarte mult pe cea de-a doua fază a războiului său din Ucraina și crede că "dublarea" conflictului militar este în continuare cea mai bună cale pe care o are de urmat.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.