Incident incredibil la Moscova. Președintele Kazahstanului a criticat dur Rusia, de față cu Putin. Reacția acestuia VIDEO

tokaev putin
Imago

Kazahstanul, unul dintre aliații tradiționali ai Rusiei, a criticat dur politicile Moscovei, chiar de față cu Vladimir Putin, la un eveniment organizat de Kremlin.

La summitul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE) care se desfăşoară la Moscova, preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev a criticat în mod neobişnuit de dur uniunea şi a calificat apropierea observată între Rusia şi Belarus drept o problemă gravă, scrie Agentsvo, o organizaţie media rusă indepedentă, potrivit News.

Vladimir Putin, care a fost prezent la eveniment, a încercat să-l transforme într-o glumă, potrivit sursei citate.

În discursul său, Tokaev a declarat că principiile UEE enunţate în tratatul din 2015 au fost încălcate.

Citește și
rusia si kazahstan
Preşedintele kazah promite că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug din Rusia de teama mobilizării
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Potrivit lui Tokaev, "Kazahstanul este absolut dedicat integrării întocmai pe baza tratatului din 2015, adică pe baza implementării celor patru libertăţi şi a principiilor de bază, cum ar fi accesul nediscriminatoriu la infrastructură, concurenţa loială, egalitatea şi luarea în considerare a intereselor naţionale".

Cu toate acestea, aceste principii sunt încălcate, a spus Tokaev: "Cred că nu este momentul şi nici locul potrivit pentru a enumera numeroasele fapte de blocaj şi restricţii reciproce care apar cu regularitate - încă apar cu regularitate. Nu sunt în favoarea dramatizării situaţiei, dar problemele trebuie să fie rezolvate", a atras atenţia liderul kazah.

Tokaev l-a contrazis direct pe Putin

Această declaraţie nu numai că a părut o critică la adresa UEE, dar a contrastat şi cu ceea ce spusese anterior Vladimir Putin, potrivit Agentsvo.

"Rusia are întotdeauna o abordare responsabilă şi conştiincioasă a cooperării cu toate ţările şi îndeplinim acordurile adoptate în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice în totalitate, vreau să subliniez acest lucru, în totalitate şi la timp", afirmase Putin.

În plus, în discursul său, liderul kazah a trasat limitele unei posibile integrări politice cu Rusia în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice: "Pentru noi, integrarea în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice este în primul rând de natură economică, aşa cum se menţionează în acordul din 2015. Orice alte domenii care sunt menţionate în strategie, desigur, au dreptul de a exista, dar ele trebuie să fie analizate prin prisma economiei”, a subliniat Tokaev.

Separat, preşedintele kazah s-a oprit asupra chestiunii statului unional dintre Belarus şi Rusia şi a impactului acestuia asupra UEE.

Tokaev a criticat și asocierea Rusia- Belarus, ”pe formula două țări- un stat”

Potrivit lui Tokaev, acesta este "un precedent unic pentru crearea statului pe formula două ţări - un stat. Îmi pare rău, dar chiar şi armele nucleare sunt una pentru două acum", a adăugat el, referindu-se la intenţia Moscovei de a desfăşura arme nucleare tactice în Belarus. Este "un nivel foarte diferit de integrare" al Rusiei cu Kazahstanul, Kârgâzstanul şi Armenia, a subliniat Tokaev sugerând ca această problemă să fie discutată în cadrul reuniunii.

După aceste cuvinte, notează Agentsvo, Putin s-a aplecat spre liderul din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care stătea lângă el, şi i-a spus ceva, apoi şi-au strâns mâna.

Tokaev nu a numit "barierele" şi "limitările" cu care se confruntă Kazahstanul în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, se ştie că una dintre cele mai presante probleme dintre cele Rusia şi Kazahstan este chestiunea Consorţiului de conducte caspice (CPC), prin care Kazahstanul îşi exportă 80% din petrol.

Vara trecută s-a aflat că o instanţă rusă ar putea suspenda funcţionarea CPC. Acest lucru a forţat Kazahstanul să se gândească la rute de aprovizionare alternative, mai fiabile. În special, a crescut exporturile prin Marea Caspică, dar nu poate înlocui complet ruta rusă pe această cale, explică Agentsvo.

Kazahstanul se distanțează fără echivoc de Rusia și se apropie de China

Discursul lui Tokaev este, de asemenea, probabil o continuare a eforturilor Astanei de a se distanţa de Moscova după izbucnirea războiului din Ucraina. Anul trecut, Kazahstanul a acceptat să facă schimb de informaţii cu Turcia.

Este pentru prima dată când o ţară care face parte din blocul militar CSTO (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă), susţinut de Moscova, a acceptat să facă schimb de informaţii cu un membru NATO, arată Agentsvo.

Pe de altă parte, slăbirea influenţei Rusiei asupra Kazahstanului este indicată şi de integrarea sporită a Astanei cu China. De altfel, Tokaev a vorbit despre acest lucru şi în discursul său de miercuri, în prezenţa lui Putin.

Proiectele comune ale Kazahstanului cu China au fost enumerate în detaliu în prima parte a discursului lui Tokaev, menţionează Agentsvo.

Agentsvo este site-ul de ştiri al organizaţiei de jurnalism de investigaţie Proekt, înfiinţată de jurnalistul rus Roman Badanin. La 15 iulie 2021, autorităţile ruse au interzis Proekt şi au etichetat cinci dintre jurnaliştii săi drept "agenţi străini". Proekt a devenit primul organ de presă care a fost etichetat drept "organizaţie indezirabilă" în Rusia, după ce a publicat mai multe investigaţii stânjenitoare pentru liderii ruşi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
SUA ”curtează” cele cinci țări ex-sovietice din Asia Centrală, aliatele istorice ale Rusiei. Cum a fost primit Antony Blinken
SUA ”curtează” cele cinci țări ex-sovietice din Asia Centrală, aliatele istorice ale Rusiei. Cum a fost primit Antony Blinken

Secretarul de stat Antony Blinken a sosit marţi dimineaţa devreme în Kazahstan, într-o călătorie menită să stimuleze rolul SUA în Asia Centrală, unde invazia Rusiei, vecinul gigant al Ucrainei, a provocat temeri, relatează AFP.

 

Preşedintele kazah promite că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug din Rusia de teama mobilizării
Preşedintele kazah promite că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug din Rusia de teama mobilizării

Preşedintele kazah a dat asigurări marţi că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug în Kazahstan pentru a scăpa de mobilizarea militară în curs în Rusia, în scopul trimiterii de întăriri în Ucraina.

Fortele militare ruse au început să se retragă din Kazahstan
Fortele militare ruse au început să se retragă din Kazahstan

Forţele militare din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), conduse de Rusia, au început joi retragerea din Kazahstan, a anunţat Ministerul Apărării rus.

Preşedintele Kazahstanului promite reconstruirea oraşului Almatî după revoltele sângeroase
Preşedintele Kazahstanului promite reconstruirea oraşului Almatî după revoltele sângeroase

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, s-a deplasat miercuri la Almatî, pentru prima dată după revoltele sângeroase de săptămâna trecută, promiţând că vor fi reparate distrugerile din acest cel mai mare oraş al ţării, informează AFP.

 

Protestele din Kazahstan: Preşedintele Tokaev anunță că trupele OTSC vor începe să se retragă în două zile
Protestele din Kazahstan: Preşedintele Tokaev anunță că trupele OTSC vor începe să se retragă în două zile

Preşedintele Kazahstanului Kasîm-Jomart Tokaev a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente, vor începe să se retragă în termen de două zile.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă