Incendiu la un cămin de bătrâni care funcționa ilegal în Kemerovo, Rusia. 20 de persoane au murit

incendiu rusia
Twitter

Un incendiu izbucnit vineri într-un cămin de bătrâni care funcţiona ilegal în oraşul rus Kemerovo, în regiunea Siberia de Vest, a ucis 20 de persoane, au anunţat sâmbătă serviciile de urgenţă.

La locul incendiului, salvatorii continuă să caute printre dărâmături, în condiţii de temperatură scăzută. Conform celor mai recente date, 20 de persoane au decedat”, au transmis serviciile de urgenţă, citate de TASS, scrie Reuters.

Incendiul a izbucnit într-o clădire de lemn cu două niveluri a unui cămin de bătrâni privat din Kemerovo, distrugând complet al doilea nivel, scrie News.ro.

 

Între timp, incendiul a fost adus sub control. Autorităţile au deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă.

Citește și
pompier chile
Incendii de proporții în două zone din Chile. Cel puțin două persoane au murit, iar 200 de case sunt afectate VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Guvernatorul din Kuzbass, Serghei Ţivilev, a declarat că toate instituţiile de acest fel, în primul rând cele private, vor fi verificate după acest incendiu, în termen de o săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu puternic în județul Iași. Un bărbat a murit ars de viu, după ce casa lui a luat foc
Incendiu puternic în județul Iași. Un bărbat a murit ars de viu, după ce casa lui a luat foc

Un bărbat din Iași a murit în casă, prins ca într-o capcană, într-un incendiu puternic. Omul și-a lăsat soba deschisă, să se încălzească în cameră mai repede. Dar o scânteie a provocat tot dezastrul.

Incendii de proporții în două zone din Chile. Cel puțin două persoane au murit, iar 200 de case sunt afectate VIDEO
Incendii de proporții în două zone din Chile. Cel puțin două persoane au murit, iar 200 de case sunt afectate VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit în portul Ventanas din Chile, în apropiere de o rafinărie şi topitorie aparţinând companiei miniere Codelco. Un alt incendiu, în zona oraşului de coastă Viña del Mar, a provocat moartea a două persoane.

Incendiu la o hală din localitatea Pantelimon. Pompierii intervin la fața locului cu opt autospeciale | FOTO
Incendiu la o hală din localitatea Pantelimon. Pompierii intervin la fața locului cu opt autospeciale | FOTO

Un incendiu a izbucnit, joi, la o hală din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, aflată pe Strada Sf. Gheorghe.  

Incendiu izbucnit la bordul portavionului rus „Amiral Kuzneţov”. 20 de persoane au fost evacuate
Incendiu izbucnit la bordul portavionului rus „Amiral Kuzneţov”. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit joi la bordul crucişătorului portavion „Amiral Kuzneţov”, în timp ce acesta era andocat la şantierul naval Zvezdocika din Murmansk, unde era în reparaţii.

Incendiu la o şcoală din judeţul Arad, izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia unui brad de Crăciun
Incendiu la o şcoală din judeţul Arad, izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia unui brad de Crăciun

Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază, la o şcoală primară din oraşul Chişineu Criş din judeţul Arad, în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică aflată într-un brad împodobit de Crăciun, într-una din sălile de clasă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.