Imaginile din satelit care dezvăluie ce se înâmplă cu tabăra Wagner din Belarus. Lukașenko, întâlnire cu Putin în Rusia

wagner belarus

Imagini din satelit ale unei baze militare situate la sud-est de Minsk par să arate demontarea corturilor, ceea ce ar putea indica lichidarea taberei mercenarilor Wagner, informează Reuters, citată de News.ro.

La 23 august, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, şi principalii săi comandanţi şi-au pierdut viaţa după ce un avion privat la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit în circumstanţe inexplicabile, lăsând soarta mercenarilor săi sub semnul întrebării.

Imagini ale bazei militare Ţel din regiunea Moghilev, realizate la 25 iulie, 25 august şi 9 septembrie şi furnizate de compania de imagistică terestră Planet Labs, par să arate demontarea treptată a corturilor din tabără.

În iunie, grupul Wagner a lansat o revoltă de scurtă durată împotriva conducerii militare din Rusia, condamnată de Vladimir Putin ca un act de trădare. Tensiunile s-au aplanat însă rapid, iar preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a invitat pe Wagner să înfiinţeze operaţiuni în ţara sa, ca parte a unui acord care a pus capăt revoltei. Ulterior, s-a anunţat că trupele Wagner antrenează forţele speciale ale Belarusului.

Pe de altă parte, Aleksandr Lukaşenko a plecat joi într-o vizită oficială în Rusia, potrivit serviciului său de presă. Discuţii cu omologul rus, Vladimir Putin, sunt programate pentru vineri şi vor viza "agenda internaţională şi problemele regionale", precum şi chestiuni economice, cum ar fi "eforturile comune în ceea ce priveşte înlocuirea importurilor".

Citește și
prigojin nexta
Ultimul videoclip cu Prigojin în viață. În mod ironic, liderul Wagner a vorbit chiar despre asasinarea sa | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Belarusul este unul dintre puţinii prieteni pe care îi mai are Rusia. Lukaşenko a permis Kremlinului să invadeze Ucraina pornind de pe teritoriul său, la începutul războiului, când Moscova a făcut o încercare eşuată de a cuceri Kievul. Pe de altă parte, Moscova a desfăşurat arme nucleare tactice în Belarus, asupra cărora păstrează controlul, şi a instalat mii de soldaţi ruşi în garnizoană acolo.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dmitri Utkin, şeful militar şi cofondatorul Grupului Wagner, a fost înmormântat | VIDEO
Dmitri Utkin, şeful militar şi cofondatorul Grupului Wagner, a fost înmormântat | VIDEO

Dmitri Utkin, şeful militar şi fondatorul împreună cu Evgheni Prigojin al companiei de mercenari Grupul Wagner, a fost înmormântat joi în cimitir militar Mîtişci din nordul Moscovei.  

Ultimul videoclip cu Prigojin în viață. În mod ironic, liderul Wagner a vorbit chiar despre asasinarea sa | VIDEO
Ultimul videoclip cu Prigojin în viață. În mod ironic, liderul Wagner a vorbit chiar despre asasinarea sa | VIDEO

Evgheni Prigojin, liderul Wagner, a fost înmormântat recent, în mare discreție, iar acum a apărut în mediul online ceea ce se presupune a fi ultima sa înregistrare publică.

Peskov: Accidentul aviatic al lui Prigojin ar fi putut fi provocat în mod deliberat
Peskov: Accidentul aviatic al lui Prigojin ar fi putut fi provocat în mod deliberat

Kremlinul a declarat, miercuri, că ancheta referitoare la accidentul aviatic în care şi-a pierdut viaţa şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, ia în calcul inclusiv posibilitatea ca acesta să fi fost provocat în mod deliberat.

 

Primele imagini cu mormântul lui Evgheni Prigojin. Ce mesaj a apărut pe locul de veci al liderului Wagner | FOTO
Primele imagini cu mormântul lui Evgheni Prigojin. Ce mesaj a apărut pe locul de veci al liderului Wagner | FOTO

Evgheni Prigojin, fondatorul grupului paramilitar privat Wagner, a fost înmormântat, luni, în orașul natal, Sankt Petersburg.

Valeri Cekalov, şeful logisticii în Grupul Wagner, a fost înmormântat în Sankt Petersburg, sub o pază intensă
Valeri Cekalov, şeful logisticii în Grupul Wagner, a fost înmormântat în Sankt Petersburg, sub o pază intensă

Cimitirul Serafimovskoe din Sankt Petersburg era marţi sub o intensă pază a poliţiei, pe fondul speculaţiilor pe canalele locale de Telegram potrivit cărora şeful companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, ar putea fi înmormântat acolo.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.