Imagini terifiante: cum a fost surprinsă aripa unui avion de pasageri, în timpul zborului

avion
Twitter/AbbiReznicek

O înregistrare șocantă a surprins, duminică, momentul în care un avion se clatină în mod violent, în timpul zborului.

Pasagerii aflați la bordul unui avion United Airlines, care efectua un zbor din Denver în Orlando, SUA, au avut parte de cele mai înfricoșătoare momente, după ce aripa stângă a aeronavei a început să se miște din ce în ce mai mult.

Aparatul de zbor se afla în aer în momentul în care s-a produs incidentul, iar câțiva pasageri au filmat totul, potrivit Mirror

Ulterior, pasagerii au publicat câteva dintre mesajele pe care le-au primit din partea companiei aeriene.

”Echipa noastră de mentenanță ar fi trebuit să raporteze problemele tehnice pe care le are aeronava, înainte să zboare din nou. Încercăm să facem tot ce putem pentru a rezolva această problemă cât mai curând”, a fost unul dintre mesaje.

Citește și
Pasagerul violent care a lovit în avion o stewardesă Blue Air a fost trecut pe lista neagră
Pasagerul violent care a lovit în avion o stewardesă Blue Air a fost trecut pe lista neagră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

United Airlines a mai precizat că a fost vorba despre ”o defecțiune mecanică”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cauciucul unui avion a explodat în zbor, avariind aripa. 76 de pasageri se aflau la bord
Cauciucul unui avion a explodat în zbor, avariind aripa. 76 de pasageri se aflau la bord

O aeronavă a companiei Qantas Airways s fost nevoită să se întoarcă pe aeroportul Brisbane la puțin timp după decolare, după ce a explodat un cauciuc în zbor.

Pasagerul violent care a lovit în avion o stewardesă Blue Air a fost trecut pe lista neagră
Pasagerul violent care a lovit în avion o stewardesă Blue Air a fost trecut pe lista neagră

Cursa unui avion Blue Air pe ruta București - Stuttgart a fost întreruptă de un scandal uriaș. Un pasager a devenit violent și a lovit o stewardesă.

Stewardesă lovită de un pasager, la bordul unui avion Blue Air. Ce s-a întâmplat cu agresorul
Stewardesă lovită de un pasager, la bordul unui avion Blue Air. Ce s-a întâmplat cu agresorul

Scandal uriaş la bordul unui avion de pe cursa Bucureşti spre Stuttgart.

Incident provocat de un pasager, într-o aeronavă Blue Air. Avionul a aterizat de urgenţă
Incident provocat de un pasager, într-o aeronavă Blue Air. Avionul a aterizat de urgenţă

O aeronavă Blue Air cu destinaţia Stuttgart a fost direcţionată pe Aeroportul Internaţional Viena vineri dimineaţa din cauza unui pasager agresiv, informează compania.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.