Imagini greu de înțeles la Londra. Oamenii iau cu asalt metroul, în ciuda restricțiilor

×
Codul embed a fost copiat

Peste 200.000 de cazuri au fost recenzate în Europa numai marți, dintre care jumătate în cele două ţări îngenuncheate de boală: Italia și Spania.

În Marea Britanie, unde în continuare modul în care se face testarea este controversat, numărul cazurilor de infectare se apropie de 7.000, iar cel al deceselor de 970. Premierul britanic a luat în sfârșit măsuri mai stricte, de izolare, doar că, în prima zi după anunţul oficial, metroul londonez era tixit.

Michael Prendergast, pacient: A fost un chin pe care nu-l voi uita niciodată. Boala a adus cu ea și multe întrebări existențiale. Fiind captiv în această rezervă, atât de bolnav și de slăbit încât nu-mi puteam ridica nici capul, m-am întrebat, dacă e ca viața mea să se termine acum, "am fost oare un om bun, am realizat destule?" Sunt încă o grămadă de lucruri pe care vreau să le fac. Am 28 de ani, sunt o fire sportivă, merg la sală. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi atât de bolnav! Am văzut că oamenii încă ies la plajă, în parcuri, la săli de sport. Chiar dacă nu veți face o formă atât de severă ca mine, vă garantez că pentru părinţii, unchii, mătușile, bunicii voștri va fi rău. Este un virus ucigaș. Nu pot decât să sper că i-am făcut măcar pe unii să conștientizeze riscurile. Nu vreau decât să ajut.

Este mesajul dramatic al lui Michael, din Irlanda. Astmatic, a sesizat primele simptome lunea trecută, pe când se întorcea de la Londra. Starea lui s-a deteriorat dramatic pe măsură ce treceau zilele.

La presiunile sfătuitorilor săi din domeniul medical, dar şi ale politicienilor, premierul britanic Boris Johnson a anunţat aseară, în sfârşit, măsuri mai dure pentru restrângerea libertăţii de mişcare.

Citește și
romani
Zeci de mii de români revin din zonele roşii ale Europei: "Ca acasă nu-i nicăieri”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Trebuie să stați în case! Este esențial să se oprească răspândirea virusului dintr-o casă în alta. Acesta este motivul pentru care oamenii vor avea voie să părăsească locuința numai în următoarele condiții foarte limitate: cumpărături pentru necesități de bază și cât mai rar posibil exerciții fizice, doar o dată pe zi.

Dacă nu respectați regulile, poliția va avea puterea să se asigure că vor fi aplicate, având dreptul să dea amenzi și să împrăștie grupurile de oameni.

Chiar şi impuse, nu este clar, însă, în ce măsură vor funcţiona aceste reguli. Garniturile de metrou erau pline la Londra în această dimineaţă.

Primarul Londrei a cerut insistent ca transportul în comun să fie folosit doar de angajaţii din domeniile esenţiale, altfel oamenii vor muri - a spus Sadiq Khan.

Românii care muncesc la Londra se tem pentru slujbele lor, dar sunt cu gândul şi la cei de acasă.

Robert Dumbravă, antreprenor în construcții, Londra: "Eu sunt acum pe cale să intru la muncă. lucrez pe un șantier mare din estul Londrei . Muncitorii sunt panicaţi şi ei pentru că sunt nevoiţi să vină la muncă cu transportul în comun, iar metrourile, trenurile sunt foarte alomerate pentru că s-au închis foarte multe staţii de metrou. În urma anunţului făcut de Boris Johnson, luni seară, la 8.30, să ştiţi că sunt destul de multe maşini pe stradă, încă este trafic în Londra. Alte industrii, cum ar fi industria transporturilor, sunt foarte afectate. Am prieteni şoferi de taxi care în urma anularii zborurilor nu prea mai au de lucru.

Armata britanică a instituit o forţă de sprijin pentru populaţie şi sistemul medical. Militarii distribuie măşti şi echipamente de protecţie la spitalele din Londra.

În Franţa aflată în stare de urgenţă sanitara, măsurile de izolare, pentru limitarea răspândirii virusului, devin tot mai drastice.

Edouard Philippe, premierul Franței: Puteți ieși la plimbare cu copilul său pentru exerciții fizice maxim o oră și nu mai departe de un kilometru de casă și doar o dată pe zi. Este esențial ca aceste reguli să fie respectate de toată lumea și vă cer tuturor responsabilitate.

Preşedintele Macron a instalat, marți, la platul Elysee un comitet de analiza cercetare şi expertiza care reuneşte 12 cercetători şi medici pentru a consilia guvernul în privinţa tratamentelor şi testelor împotriva coronavirusului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
743 de noi decese în Italia. Mărturii cutremurătoare din spitalele spaniole
743 de noi decese în Italia. Mărturii cutremurătoare din spitalele spaniole

Protecţia Civilă din Italia a înregistrat pentru a treia zi consecutiv o scădere a numărului de îmbolnăviri, în timp ce acela al victimelor a crescut uşor faţă de luni.

Zeci de mii de români revin din zonele roşii ale Europei:
Zeci de mii de români revin din zonele roşii ale Europei: "Ca acasă nu-i nicăieri”

Românii continuă să se întoarcă acasă, în valuri. Zeci de mii de conaționali au fost nevoiți să plece din zona roșie a Europei și vin la familiile lor.

1,3 miliarde de oameni vor intra în izolare în India
1,3 miliarde de oameni vor intra în izolare în India

Numărul oamenilor izolați din cauza coronavirus în întreaga lume s-a dublat și se apropie de 3 miliarde

Lichid de parbriz sau diluant, vândut drept spirt. Ce au descoperit polițiștii
Lichid de parbriz sau diluant, vândut drept spirt. Ce au descoperit polițiștii

Nu numai şarlatanii profită de oamenii naivi! De pildă, vând lichid de parbriz sau diluant pe post de spirt.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.