"Igor Rusul", condamnat pe viață în Spania pentru o serie de crime odioase. A pretins că e paramilitar, ex-spion și gigolo

Igor Rusul
Getty

Poreclit "Igor Rusul", un sârb deja deja condamnat în Spania şi Italia, a primit joi pedeapsa de închisoare pe viaţă pentru trei crime comise în Spania în 2017, inclusiv uciderea a doi membri ai forţelor de ordine, potrivit France Presse.

Fost militar potrivit presei, Norbert Feher, numele său real, a fost judecat pentru că a ucis un agricultor şi doi agenţi ai Gărzii Civile în decembrie 2017 la Teruel, în Aragon (nord-est).

Tribunalul din Teruel a declarat într-un comunicat că l-a condamnat "la închisoare permanentă revizuibilă", echivalentul în Spania cu închisoarea pe viaţă, pentru uciderea unuia dintre cei doi agenţi ai Gărzii Civile, "şi la alte două pedepse de 25 de ani pentru fiecare din celelalte două" crime.

El nu va putea beneficia de nicio reducere a pedepsei înainte de a petrece 30 de ani după gratii şi va trebui de asemenea să plătească mai mult de 3 milioane de euro pentru a despăgubi familiile victimelor, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută un juriu popular l-a găsit vinovat.

Citește și
Un bărbat din Spania a fost arestat după ce a infectat 22 de persoane cu Covid-19
Un bărbat din Spania a fost arestat după ce a infectat 22 de persoane cu Covid-19
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Considerat extrem de periculos, el a asistat la procesul său închis într-o cutie blindată, ca atunci când a fost judecat pentru prima dată de aceeaşi instanţă în ianuarie 2020.

Înainte de a fi transferat din închisoarea din Palencia (nord-vest) la Teruel, el a atacat patru gardieni cu o bucată ascuţită de ţiglă.

În ianuarie 2020, "Igor Rusul" a fost condamnat de acelaşi tribunal la 21 de ani de închisoare pentru două tentative de omor cu focuri de armă în decembrie 2017.

Cu câteva luni înainte de aceste crime în Spania, el a fost căutat intens în Italia unde era acuzat că a ucis un barman şi un voluntar de poliţie în regiunea Emilia-Romagna (nord-est).

Prin urmare, el a fost condamnat în contumacie de instanţele italiene la închisoare pe viaţă.

Folosind până la 23 de identităţi false, Norbert Feher ar fi înmulţit afirmaţiile incredibile despre trecutul său în timpul trecerilor sale prin Spania şi Italia, pretinzând că este un fost paramilitar sârb, un ex-spion rus exilat în China sau un fost gigolo în Spania, potrivit cotidianului spaniol El Pais.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nicio persoană nu s-a infectat cu Covid-19 în timpul concertului cu 5.000 de spectatori din Barcelona
Nicio persoană nu s-a infectat cu Covid-19 în timpul concertului cu 5.000 de spectatori din Barcelona

Nu a existat ''niciun semn'' de contagiere după un concert-test desfăşurat pe 27 martie în Barcelona, Spania, la care au participat 5.000 de spectatori purtând măşti, însă fără să păstreze distanţa, au afirmat marţi organizatorii, potrivit AFP.

Un bărbat din Spania a fost arestat după ce a infectat 22 de persoane cu Covid-19
Un bărbat din Spania a fost arestat după ce a infectat 22 de persoane cu Covid-19

Un bărbat din Mallora, Spania, care a infectat 22 de persoane cu Covid-19 și care a continuat să meargă la serviciu și la sala de sport, a fost arestat de polițiști.

Strategii turistice de pandemie. Cum poți călători în Grecia, Spania, Malta ori Maldive
Strategii turistice de pandemie. Cum poți călători în Grecia, Spania, Malta ori Maldive

Cu industria turismului pusă la pământ de pandemie, ţările lumii caută soluţii ca să-i facă pe oameni să călătorească din nou cât mai repede şi în condiţii de siguranţă.

Profesor pedofil de origine britanică, arestat în Spania. Și-a ascuns o condamnare cu acte false
Profesor pedofil de origine britanică, arestat în Spania. Și-a ascuns o condamnare cu acte false

Un profesor pedofil a fost arestat în Spania, prezentat ca un ''prădător sexual periculos''. Profesorul este de origine britanică, condamnat acolo, și reușise să treacă neobservat folosind acte de identitate false.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.