Hillary Clinton, atac dur la adresa lui Trump. Cum l-a numit pe președinte

Hillary Clinton
AFP

Hillary Clinton l-a calificat luni pe preşedintele american Donald Trump drept „pericol pentru democraţie” şi şi-a justificat criticile faţă de favoritul în alegerile primare democrate, Bernie Sanders, relatează AFP.

„Îl voi susţine pe candidatul partidului nostru” oricine ar fi la alegerile prezidenţiale „pentru că preşedintele nostru este foarte clar un pericol pentru democraţie şi pentru viitorul nostru”, a declarat ea presei la Berlin, unde s-a aflat să prezinte 'Hillary', un documentar dedicat ei.

Cu toate acestea, ea nu a dat numele candidatului ei preferat, preferând să-l lase „alegătorilor”.

În acelaşi timp, fostul secretar de stat american şi-a menţinut criticile la adresa fostului rival Bernie Sanders, care tocmai a obţinut o victorie în alegerile primare democrate.

Bernie Sanders a câştigat sâmbătă alegerile interne ale Partidului Democrat din statul Nevada, consolidându-şi astfel poziţia de favorit la nominalizarea drept candidat la preşedinţie, notează Reuters.

Citește și
Michelle Obama
Cea mai admirată femeie din SUA în 2018. Liderul, detronat după 17 ani
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe locul al doilea în aşa-numitul 'caucus' s-a clasat, potrivit rezultatelor parţiale, fostul vicepreşedinte al Statelor Unite Joe Biden.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Departamentul de Stat din SUA a reluat ancheta privind e-mailurile lui Hillary Clinton
Departamentul de Stat din SUA a reluat ancheta privind e-mailurile lui Hillary Clinton

Administraţia Trump a relansat ancheta privind e-mailurile lui Hillary Clinton, care a afectat campania candidatei democrate la alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Cea mai admirată femeie din SUA în 2018. Liderul, detronat după 17 ani
Cea mai admirată femeie din SUA în 2018. Liderul, detronat după 17 ani

Michelle Obama a devenit cea mai admirată femeie în Statele Unite şi a întrerupt cei 17 ani de "domnie" ai lui Hillary Clinton în acest clasament anual, potrivit unui sondaj realizat de compania Gallup, relatează CNN.

Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton față de Trump
Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton față de Trump

Moment jenant în timpul funeraliilor de stat, care au avut loc la catedrala națională din Washington, dedicate fostului președinte american George Bush Sr. Hillary Clinton l-a ignorant complet pe Donald Trump care s-a așezat la două scaune distanță.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă