Hamasul îşi anunţă ”voinţa de a angaja un schimb de deţinuţi şi ostatici imediat”, după rezoluţia ONU

onu gaza
Imago

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a salutat luni rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care cere un ”armistiţiu imediat” în Războiul din Fâşia Gaza şi şi-a exprimat ”voinţa de a angaja un proces de schimb” de deţinuţi palestinieni în Israel.

”Hamasul salută apelul Consiliului de Securitate al ONU la un armistiţiu imediat”, a anunţat într-un comunicat mişcarea islamistă.

Ea dă asigurări cu privire la voinţa sa de a ”ajunge la un armistiţiu permanent care să conducă la o retragere a tuturor forţelor” israeliene din Fâşia Gaza.

După mai bine de cinci luni de război, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care cere un ”armistiţiu imediat” în Războiul din Fâşi Gaza, un apel blocat în mai multe rânjduri de către Statele Unite, care s-au abţinut de această dată de la vot, sporind astfel presiunile asupra aliatului lor israelian.

Rezoluţia a fost adoptată în aplauze de către 14 dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, cu abţinerea Statelor Unite.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Consiliul de Securitate al ONU ”cere” în această rezoluţie ”un armistiţiu imediat în luna Ramadanului”, care a început în urmă cu două săptămâni”, care ”să conducă la un armistiţiu durabil” şi ”cerere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Ce compensații vor primi pasagerii răniţi din avionul companiei Singapore Airlines afectat de turbulenţe severe în mai
Ce compensații vor primi pasagerii răniţi din avionul companiei Singapore Airlines afectat de turbulenţe severe în mai

Compania Singapore Airlines a anunţat, marţi, că a oferit compensaţii de 10.000 de dolari (9.287 de euro) pasagerilor care au suferit răni minore într-un zbor care, luna trecută, a trecut prin turbulenţe violente.

Preşedintele Zelenski a sosit la Berlin. Ce va discuta cu Olaf Scholz
Preşedintele Zelenski a sosit la Berlin. Ce va discuta cu Olaf Scholz

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit luni seară la Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz şi va participa la o conferinţă privind reconstrucţia ţării sale, a anunţat el pe X, transmite AFP.

Politico: Trei moduri în care pariul electoral al lui Emmanuel Macron ar putea merge prost
Politico: Trei moduri în care pariul electoral al lui Emmanuel Macron ar putea merge prost

Marele pariu al lui Macron după pierderea alegerilor europene de către partidul său s-ar putea întoarce împotriva sa, scrie POLTICO.

 

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Rezultate parţiale mandate primari: PSD - 53,24%; PNL - 34,69%; UDMR - 6,81%
Rezultate parţiale mandate primari: PSD - 53,24%; PNL - 34,69%; UDMR - 6,81%

Partidul Social Democrat a obţinut 53,24% din totalul mandatelor de primar, în timp ce Partidul Naţional Liberal - 34,69% din mandate, iar Uniunea Democrată Maghiară din România - 6,81%, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni de BEC.