Gemenii Billy şi Joe Smith care au participat la o emisiune celebră s-au sinucis

gemeni

Billy şi Joe Smith, gemeni cunoscuţi pentru că au participat la emisiunea britanică "My Big Fat Gypsy Wedding", au fost găsiţi spânzuraţi, sâmbătă, în Kent.

 

Potrivit The Sun, trupurile celor doi bărbaţi au fost găsite în Sevenoaks, comitatul Kent, sâmbătă, înainte de prânz. O anchetă va fi derulată la începutul anului viitor.

Cei doi, în vârstă de 32 de ani, erau cunoscuţi pentru că au apărut în al treilea sezon al programului difuzat pe Channel 4 între 2010 şi 2015 şi care urmărea familii irlandeze de nomazi.

Postul TLC, care difuzează emisiunea în Statele Unite, le-a adus un omagiu pe Twitter. "Inimile noastre sunt alături de familie, fraţii şi surorile, prietenii lui Bill şi Joe, în această perioadă". Reprezentanţii postului au adăugat un număr de telefon pentru prevenirea sinuciderii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Billy Welch, purtător de cuvânt al comunităţii romilor din Marea Britanie, a declarat pentru The Telegraph: "Această tragedie trebuie să fie un semnal de alarmă cu privire la rata sinuciderii foarte crescută în comunitatea nomazilor. Viaţa poate fi foarte grea pentru romi şi ei suferă adesea în tăcere".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.