Furtuna Ciaran a făcut prădăd în Europa. Traficul a fost blocat, școlile au fost închise și sute de oameni au rămas fără casă

×
Codul embed a fost copiat

O furtună violentă a paralizat traficul, a smuls acoperișuri și a făcut victime în vestul Europei. Pe coastele Franței, de la Atlantic, vântul a suflat cu peste 200 de kilometri pe oră, un record pentru această zonă.

În sudul Angliei, partea cea mai afectată a Regatului Unit, 10.000 de locuințe au rămas fără curent electric și sute de școli au fost închise. Iar în Olanda, vântul foarte puternic a blocat traficul aerian.

Furtuna Ciaran a lovit necruțător Insulele Canalului din Marea Britanie. Vântul a spart ferestrele caselor și a scos copacii din rădăcină. Monitorul din camera unui bebeluș a surprins momentul în care vijelia face țăndări un geam.

40 de familii au fost nevoite să-și părăsească locuințele și s-au refugiat într-un hotel. Trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Portul britanic Dover a fost închis din cauza valurilor uriașe. Joi, în jurul prânzului, a fost reluat traficul doar pentru ambarcațiunile care transportă marfă. De altfel, tot sudul Angliei a fost grav afectat. Peste 300 de şcoli au fost închise și traficul feroviar a fost complet blocat.

Citește și
tren
MAE, atenţionare de călătorie pentru Franţa. Circulaţia mai multor trenuri va fi oprită după un cod portocaliu de furtună

Autoritățile au emis cod portocaliu de vreme rea și i-au îndemnat pe localnici să stea departe de regiunile costiere, din cauza pericolului mare de inundații.

În Franţa, furtuna Ciaran a ucis o persoană şi a lăsat peste un milion de familii fără electricitate. În mai multe zone din regiunile Bretania şi Normandia a fost cod roşu de vânt puternic.

În departamentul Finistere din Bretania, vântul a suflat cu peste 200 de km pe oră. Traficul a fost complet interzis, iar autoritățile le-au cerut insistent localnicilor să rămână în case.

Ciaran a adus și în Olanda ploi abundente și vânt puternic. Compania aeriană olandeză KLM a anunțat că anulează toate zborurile programate pentru joi, din cauza rafalelor de peste 100 de km pe oră.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Staţi acasă!” Vestul Europei, măturat de furtuna Ciaran cu vânturi puternice de peste 200 km/h. O persoană a murit în Franţa
„Staţi acasă!” Vestul Europei, măturat de furtuna Ciaran cu vânturi puternice de peste 200 km/h. O persoană a murit în Franţa

Furtuna Ciaran s-a abătut asupra vestului Europei cu vânturi puternice de peste 200 km/h şi ploi abundente joi, obligând autorităţile din regiune să închidă aeroporturile, căile ferate, serviciile de feribot şi şcolile, informează Reuters şi AFP.

MAE, atenţionare de călătorie pentru Franţa. Circulaţia mai multor trenuri va fi oprită după un cod portocaliu de furtună
MAE, atenţionare de călătorie pentru Franţa. Circulaţia mai multor trenuri va fi oprită după un cod portocaliu de furtună

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că Metro France a anunţat un cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii pentru 5 departamente din nordul ţării.

Furtună puternică în Suceava. Acoperișul unui complex sportiv a fost smuls cu totul de vânt
Furtună puternică în Suceava. Acoperișul unui complex sportiv a fost smuls cu totul de vânt

A fost furtună puternică vineri seară în județul Suceava! Iar acoperișul unui complex sportiv din Gura Humorului a fost smuls cu totul de vântul puternic.

Iarnă în toată regula după zile călduroase de toamnă. Prima furtună de zăpadă a pus stăpânire pe statul Montana
Iarnă în toată regula după zile călduroase de toamnă. Prima furtună de zăpadă a pus stăpânire pe statul Montana

Dacă la noi este o vară neobișnuit de lungă, în Statele Unite iarna și-a intrat deja în drepturi.  

„Otis” se pregătește să lovească. Țara amenințată de un val de furtună
„Otis” se pregătește să lovească. Țara amenințată de un val de furtună "extrem de periculoasă"

Uraganul Otis s-a îndreptat, marţi, spre populara staţiune balneară Acapulco şi era gata să ajungă pe coasta mexicană a Pacificului ca o furtună de categoria 5 "extrem de periculoasă", relatează Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă