Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit. S-a prăbușit în sala de tribunal

Mohamed Morsi
Getty

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit după ce i s-a făcut rău, în timpul unei audieri la tribunal, a anunţat Reuters, citând televiziunea de stat egipteană.

Lui Morsi care are 67 de ani i s-a făcut rău în timpul unei audieri la tribunal. La scurt timp a fost declarat mort.

Potrivit Televiziunii de stat din Egipt, citată de agenţia Reuters, Mohamed Morsi a leşinat în sala instanţei judiciare şi a murit în scurt timp.

Morsi se adresa instanţei în momentul în care s-a prăbuşit. A fost transportat la spital, unde a decedat.

”A vorbit în faţa judecătorului timp de 20 de minute, apoi s-a animat şi şi-a pierdut cunoştinţa. L-am transportat rapid la spital, unde a murit mai târziu”, a declarat sursa judiciară.

Citește și
Mohamed Morsi
Fostul presedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, condamnat la inchisoare pe viata pentru spionaj
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mohammed Morsi, primul preşedinte ales democratic în istoria modernă a Egiptului, a fost demis de armată la mijlocul lui 2013, în cursul unor proteste de masă.

Morsi, în vârstă de 67 de ani, ispăşea o pedeapsă de 20 de ani de detenţie pentru incitare la violenţă împotriva manifestanţilor în 2012, în scurtul său mandat de un an, şi o condamnare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Iranului, Qatarului şi a mişcării palestiniene Hamas.

După anunţul decesului său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a adus un omagiu 'martirului' Mohamed Morsi, căruia i-a fost unul din principalii aliaţi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fost sef de stat, condamnat la inchisoare pe viata pentru spionaj
Fost sef de stat, condamnat la inchisoare pe viata pentru spionaj

 Un tribunal egiptean l-a condamnat sambata la inchisoare pe viata pe fostul presedinte islamist Mohamed Morsi, judecat intr-un caz de spionaj in favoarea Qatarului, informeaza AFP si DPA.

Fostul presedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, condamnat la inchisoare pe viata pentru spionaj
Fostul presedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, condamnat la inchisoare pe viata pentru spionaj

Un tribunal egiptean l-a condamnat marti pe fostul presedinte islamist Mohamed Morsi, destituit in 2003 de armata, la inchisoare pe viata pentru spionaj in favoarea miscarii palestiniene Hamas, organizatiei libaneze Hezbollah si Iranului.

Fostul presedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat la moarte. Faptele de care este acuzat
Fostul presedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat la moarte. Faptele de care este acuzat

Fostul presedinte egiptean Mohamed Morsi si alti 105 membri ai Fratiei Musulmane au fost condamnati la moarte, in cursul zilei de sambata.

Egiptul a condamnat la moarte 529 de simpatizanti islamisti ai fostului presedinte Mohamed Morsi
Egiptul a condamnat la moarte 529 de simpatizanti islamisti ai fostului presedinte Mohamed Morsi

O instanta de judecata din Egipt a condamnat la moarte 529 de simpatizanti ai regimului fostului presedinte islamist Mohamed Morsi, informeaza BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.