Forţele de Apărare Israeliene și Shin Bet au confirmat că şeful spitalului Al Shifa a fost reţinut pentru a fi interogat

Forţele de Apărare Israeliene și Shin Bet au confirmat că şeful spitalului Al Shifa a fost reţinut pentru a fi interogat
AFP

Forţele de Apărare Israeliene (IDF) şi Agenţia de Securitate a Israelului (Shin Bet) au confirmat joi că directorul spitalului Al Shifa din oraşul Gaza a fost reţinut.

Directorul va fi interogat în legătură cu dovezi conform cărora unitatea spitalicească ar fi fost utilizată drept centru de comandă şi control pentru gruparea islamistă Hamas, reţinerea sa având loc înainte de o iminentă încetare a focului în enclava palestiniană, relatează Reuters, TPS şi AFP.

Potrivit armatei, dr. Muhammad Abu Salamiyah era şeful acestui complex vast, în timp ce luptătorii Hamas construiau o reţea de infrastructură militară şi depozitau arme în interiorul spitalului şi pe teritoriul acestuia.

Medicul Abu Salamiyah a fost "transferat pentru a fi interogat" de serviciile de informaţii, a precizat armata israeliană într-un comunicat, citat de AFP. "Sub conducerea sa, spitalul a fost scena a numeroase activităţi teroriste ale Hamas", se menţionează în text. Ancheta va stabili "dacă el va fi supus unor interogatorii suplimentare".

Trupele israeliene au intrat în acest complex la începutul lunii şi au descoperit ceea ce au spus că sunt cel puţin un tunel bine echipat şi o cantitate de arme care arată, potrivit lor, în ce mod a fost folosit spitalul de către Hamas.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai mult, armata israeliană susţine că dispune de "probe" că spitalul Al Shifa a fost un "centru" al Hamas, precizând că resursele de electricitate ale acestuia, atât de preţioase într-un teritoriu aflat sub asediu, au fost exploatate de gruparea islamistă într-o "reţea de tuneluri" săpată sub clădirile spitalului.

În plus, afirmă militarii israelieni, Hamas a stocat cantităţi importante de arme în interiorul spitalului.

Tunelul la care se face referire în text are o lungime de 55 de metri şi era "folosit pentru terorism" sub Al Shifa, susţine armata israeliană, care a difuzat imagini de pe camerele de supraveghere care dovedesc, potrivit purtătorului său de cuvânt, că acolo au fost ţinuţi ostatici. Hamas a replicat că acolo au fost duşi ostatici pentru tratament.

"Mai mult, după masacrul din 7 octombrie, teroriştii Hamas s-au refugiat în spital, unii luând cu ei ostatici aduşi din Israel. Un raport patologic a confirmat, de asemenea, uciderea caporalului Noa Marciano în incinta spitalului" Al Shifa, se subliniază în comunicatul, citat de TPS.

Al Shifa a fost, până de curând, prezentat de Israel ca fiind principalul centru de comandă pentru operaţiunile Hamas în Fâşia Gaza.

IDF nu au oferit detalii cu privire la circumstanţele reţinerii medicului Abu Salamiyah, dar Ministerul Sănătăţii coordonat de Hamas a declarat că acesta şi câţiva angajaţi, între care două infirmiere, un medic şi un şofer de ambulanţă, au fost arestaţi în zori la un punct de control pe drumul care leagă nordul Gaza de sud.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.