Ford anunţă concedieri pentru a finanţa investiţiile în vehicule electrice

Ford
Agerpres

 

Ford Motor Co se pregăteşte să renunţe la 8.000 de angajaţi în următoarele săptămâni, producătorul auto american încercând astfel să-şi majoreze profitul pentru a finanţa investiţiile în vehicule electrice, scrie Bloomberg, informează Agerpres. 

Concedierile vor avea loc la nou creata divizie Ford Blue, responsabilă pentru producerea vehiculelor alimentate cu motoare cu combustie, precum şi la alte operaţiuni din cadrul companiei. Planul nu a fost încă finalizat şi detaliile încă ar putea fi modificate, adaugă sursele.

Decizia ar reprezenta un pas important în planul directorului general Jim Farley de a reduce costurile cu trei miliarde de dolari până în 2026. El a declarat că vrea să transforme Ford Blue "într-un motor de numerar şi de profit pentru întreaga întreprindere".

În martie, producătorul auto american a anunţat că diviziile sale de vehicule electrice (EV) şi de motoare cu combustie internă (ICE) vor funcţiona ca entităţi separate, o decizie menită să extindă producţia de vehicule electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla Inc.

Ford a anunţat că va forma două afaceri auto "distincte", una concentrată pe vehiculele electrice, numită Ford Model e, şi alta pe motoarele cu combustie internă, Ford Blue. Ele se vor alătura diviziei de vehicule comerciale Ford Pro. De asemenea, Ford a informat că până în 2026 va majora cheltuielile cu vehiculele electrice la 50 de miliarde de dolari, faţă de un nivel de 30 de miliarde de dolari anunţat anterior.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Reducerea numărului de locuri de muncă va începe probabil în această vară. În SUA, unde sunt aşteptate majoritatea concedierilor, Ford are aproximativ 31.000 de angajaţi.

Oficialii Ford nu au dorit să comenteze în privinţa concedierilor, spunând că se concentrează pe restructurarea companiei, pentru a capitaliza creşterea pe segmentul vehiculelor electrice.

Anul acesta, acţiunile Ford au scăzut cu aproximativ 39%, pe fondul temerilor privind efectele inflaţiei asupra industriei auto.

Luna trecută, Ford a anunţat că va începe să producă vehicule electrice la uzina sa din Spania, în a doua jumătate a acestui deceniu, adăugând însă că asta va presupune restructurări "semnificative" atât în cazul acestei uzine, cât şi la o altă uzină Ford din Germania.

Într-un comunicat de presă Ford a precizat că a ales uzina sa de la Valencia drept facilitatea preferată pentru asamblarea de vehicule bazate pe următoarea arhitectură de vehicule electrice.

Celălalt concurent pentru acest proiect era uzina Ford de la Saarlouis, Germania, şi care va continua să producă modelul Focus.

Angajaţilor de la uzinele din Valencia şi Saarlouis li s-a comunicat că va fi nevoie de un program de restructurare pe termen scurt şi că amploarea acestuia va fi una "semnificativă", a declarat un purtător de cuvânt de la Ford pentru Reuters, fără a oferi alte detalii.

Ford a avertizat în avans că trecerea la producţia de automobile electrice va conduce cel mai probabil la diminuarea efectivelor deoarece automobilele electrice au nevoie de mai puţine ore de muncă pentru asamblare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă