Focar de COVID după un festival de muzică în Țările de Jos. Aproximativ 1.000 de persoane s-au infectat

concert
Getty

Aproximativ 1.000 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus la un festival de muzică organizat în oraşul olandez Utrecht, iar cifra ar putea creşte, după cum au anunţat autorităţile sanitare locale.

Circa 20.000 de persoane au participat la festivalul Verknipt, care s-a desfăşurat timp de două zile, în aer liber, la 3 şi 4 iulie.

În prima zi, au fost infectaţi cel puţin 448 de participanţi, iar în a doua zi alţi 516, potrivit agenţiei de ştiri ANP, citată de Agerpres.

Organizatorii s-au declarat şocaţi după publicarea, marţi seară, a rapoartelor cu privire la acest focar şi au subliniat că au respectat toate măsurile de igienă.

Persoanele care au participat la festival au trebuit să prezinte dovada vaccinării sau un test negativ la coronavirus.

Citește și
neversea
Plaja Neversea se deschide în acest weekend cu Fedde le Grand
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Potrivit organizatorilor, publicul a fost controlat cu stricteţe la intrare. De asemenea, au fost stabilite intervale orare pentru a se preveni aglomerările.

Olandezii au ridicat iniţial aproape toate restricţiile asociate coronavirusului, începând din 26 iunie, şi a permis, de asemenea, evenimentele pe scară largă, participanţii fiind însă obligaţi să prezinte un rezultat negativ la testul pentru depistarea virusului sau dovada vaccinării.

În urma unei creşteri explozive a numărului cazurilor de infectare, s-a renunţat din nou la unele măsuri de relaxare.

Cel mai recent, au fost consemnate 8.000 de cazuri de infectare într-un interval de 24 de ore. Incidenţa pe şapte zile este de peste 300 de infecţii la 100.000 de locuitori.

Autorităţile sanitare olandeze spun că în special adolescenţii şi adulţii tineri sunt responsabili de creşterea considerabilă a numărului de infecţii.

Focarele de infecţie au fost în principal festivalurile, discotecile şi restaurantele, notează DPA.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
A revenit festivalul de la Cannes, au revenit și furturile. Actița Jodie Turner-Smith a fost jefuită
A revenit festivalul de la Cannes, au revenit și furturile. Actița Jodie Turner-Smith a fost jefuită

Jodie Turner-Smith, actriţă americană de origine britanică, a fost jefuită, în weekend, la Cannes, unde se află pentru a participa la prestigiosul festival de film.

Plaja Neversea se deschide în acest weekend cu Fedde le Grand
Plaja Neversea se deschide în acest weekend cu Fedde le Grand

Imaginează-ți un weekend ca un festival, pe o plajă cu decoruri fabuloase, servicii premium, un staff prietenos, cu o scenă care recreează Mainstage-ul de festival.

După o pauză de peste 2 ani, la Cannes s-a întins covorul roșu. Jodie Foster, trofeu onorific
După o pauză de peste 2 ani, la Cannes s-a întins covorul roșu. Jodie Foster, trofeu onorific

Dichisite și cu zâmbetele exersate, vedetele din lumea filmului au revenit la Cannes pentru cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Situaţie tensionată în Sectorul 2. Radu Mihaiu acuză că îi lipsesc 280 de voturi dintr-o secţie. Intervenţie a jandarmilor
Situaţie tensionată în Sectorul 2. Radu Mihaiu acuză că îi lipsesc 280 de voturi dintr-o secţie. Intervenţie a jandarmilor

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, s-a deplasat, luni seară, la sediul Biroului Electoral din Sectorul 2, nemulţumit că de la o secţie de votare îi lipsesc 280 de voturi.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.