Fiul miliardarului Shahzada Dawood a vrut să bată un record mondial la bordul submersibilului Titan. "O să rezolv"

×
Codul embed a fost copiat

Garda de coastă americană a deschis o anchetă după distrugerea submersibilului ''Titan'', în cursul scufundării în Atlantic, aproape de epava pachebotului Titanic.

''Încercăm să stabilim cauzele dezastrului, și să facem recomandări, pentru prevenirea unor astfel de tragedii'', a spus coordonatorul investigațiilor.

Investigațiile sunt conduse, în continuare, de Garda de coastă americană în colaborare cu autoritățile canadiene, britanice și franceze.

Șeful echipei a anunțat că prioritară este recuperarea resturilor submersibilului și a spus că "vor fi luate măsuri de precauție" în cazul în care se descoperă rămășițe umane.

Căpitan Jason Neubauer, Garda de coastă americană: "În primul rând, obiectivul nostru este să determinăm cauza acestei tragedii maritime și cauza celor cinci decese asociate. Comisia maritimă de anchetă este, de asemenea, însărcinată cu aspectele de responsabilitate juridică, în legătură cu acest incident. Și poate face recomandări autorităților competente pentru a iniția acțiuni în justiție, civile sau penale, după caz".

Citește și
Suleman Dawood
Ce luase cu el tânărul care a murit alături de tatăl său în implozia submersibilului Titan. Mărturia dureroasă a mamei sale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cinci oameni erau pe submersibilul Titan în momentul imploziei catastrofale, care s-a produs, probabil, la 3.500 de metri adâncime, când se afla la doar câteva sute de metri de fundul Atlanticului, în locul unde zace epava Titanicului.

Cel mai tânar dintre cei care au pierit, Suleman Dawood, și-a luat cu el cubul Rubik, pentru că voia să doboare recordul mondial la rezolvarea celebrului puzzle tridimensional. Asta a dezvăluit chiar mama lui, în primul interviu, după tragedie. Tatăl lui Suleman, care a murit și el, și-a filmat fiul când rezolva cubul Rubik în 12 secunde.

Christine Dawood, mama lui Suleman Dawood: "Suleman nu se ducea nicăieri fără cubul Rubik. Spunea: 'O să rezolv Cubul Rubik și la 3.700 de metri adâncime, în Atlantic, lângă epava Titanicului!'. Era atât de entuziasmat în legătură cu asta...".

Christine Dawood și fiica ei, sora lui Suleman, se aflau pe nava-mamă Polar Prince, de pe care a fost lăsat la apa submersibilul Titan. Acolo au primit vestea teribilă că s-au pierdut comunicările cu vehiculul subacvatic. Și au trecut prin ore și zile de angoasă până când a venit confirmarea sfârțitului fatal.

Christine Dawood a spus că inițial, și ea dorea să vadă împreună cu soțul său epava Titanicului. Dar primul voiaj prevăzut a fost anulat, din cauza pandemiei de Covid. Apoi, ea s-a retras, ca sa isi lase fiul în expediția subacvatică.

Christine Dawood, mama lui Suleman Dawood: "Ne-am îmbrățișat, cred că am glumit puțin, pentru că el (Suleman) era atât de entuziasmat că va coborî (pe fundul oceanului)! Se bucura ca un copilaș".

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Miliardarul și fiul său nu ar fi trebuit să fie la bordul Titan. Au cumpărat biletele după ce un afacerist le-a refuzat
Miliardarul și fiul său nu ar fi trebuit să fie la bordul Titan. Au cumpărat biletele după ce un afacerist le-a refuzat

Magnatul pakistanez Shahzada Dawood și fiul lui, Suleman, care au murit în implozia submersibilului Titan, au cumpărat cele două bilete după ce un investitor din Las Vegas a refuzat să viziteze epava Titanicului alături de fiul său.

Ce luase cu el tânărul care a murit alături de tatăl său în implozia submersibilului Titan. Mărturia dureroasă a mamei sale
Ce luase cu el tânărul care a murit alături de tatăl său în implozia submersibilului Titan. Mărturia dureroasă a mamei sale

Tânărul Suleman Dawood, care a murit în submersibilul Titan, şi-a luat cubul Rubik cu el pentru că voia să doboare un record mondial, a declarat mama sa pentru BBC.

Poliția canadiană investighează moartea celor cinci persoane ucise în urma imploziei submersibilului Titan
Poliția canadiană investighează moartea celor cinci persoane ucise în urma imploziei submersibilului Titan

Poliția canadiană a demarat o anchetă în cazul celor cinci persoane care au murit în implozia submersibilului Titan, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia și pentru a determina dacă se va justifica o anchetă penală.

De ce trupurile miliardarilor din submersibilul Titan nu vor fi găsite. Ce s-a întâmplat în timpul imploziei
De ce trupurile miliardarilor din submersibilul Titan nu vor fi găsite. Ce s-a întâmplat în timpul imploziei

Trupurile miliardarilor care au murit în „implozia catastrofală” a submersibilului Titan nu vor fi recuperate niciodată, deoarece nava a fost „zdrobită ca o cutie de suc”, susține angajata unei morgi.  

Regizorul filmului Titanic: Submersibilul Titan nu trecuse prin procedurile standard de omologare
Regizorul filmului Titanic: Submersibilul Titan nu trecuse prin procedurile standard de omologare

Cei 5 pasageri aflați în submersibilul dispărut duminică, în apropierea epavei Titanicului, au fost declarați morți.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.