Familia lui Messi, victima unui jaf armat în Argentina. Suma pe care au furat-o hoții

messi
Profimedia

Mai mulţi infractori au atacat, miercuri, o maşină care transporta bani proveniţi din comerţ şi care aparţineau socrilor fotbalistului argentinian Lionel Messi la Rosario.

 

Doi agresori au spart geamurile maşinii care transporta doi angajaţi ai unui supermarket aparţinând familiei soţiei lui Messi, Antonella Roccuzzo, precum şi unui văr al acesteia, informează AFP.

Aceştia au furat două sacoşe conţinând 8 milioane de pesos din încasări (21.500 dolari), bani care urmau să fie depuşi la o bancă din Rosario.

Înainte de a dispărea cu maşina, agresorii au deschis focul. Ocupanţii maşinii atacate au fost şocaţi de cele întâmplate, dar au scăpat nevătămaţi.

Socrii lui Messi nu sunt la primul incident de acest gen, fiind atacaţi la Rosario, oraşul căpitanului echipei Argentinei. În luna martie, grilajul metalic de la un supermarket aparţinând familiei Roccuzzo a fost mitraliat în cursul nopţii, iar atacatorii au lăsat un mesaj misterios: „Messi, te aşteptăm, Javkin (primarul din Rosario) este un narcoman, nu te va proteja”.

Citește și
Lionel Messi
Messi a anunțat că nu vrea să se întoarcă în fotbalul din Europa. "Îmi va fi dor să joc în Liga Campionilor sau în La Liga"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anchetatorii au apreciat la vremea respectivă că atacul nu-l viza neapărat pe Messi, ci „rezonanţa” utilizării numelui său. Primarul Pablo Javkin a afirmat că atacul a fost legat de politic, având în vedere alegerile locale care urmau.

Poliţia a anunţat că verifică toate pistele în curs, luând amprente de la faţa locului şi vizionând imaginile de pe camerele video.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Șase tricouri purtate de Leo Messi la Cupa Mondială din Qatar, scoase la licitaţie. Obiectele evaluate la 10 milioane dolari
Șase tricouri purtate de Leo Messi la Cupa Mondială din Qatar, scoase la licitaţie. Obiectele evaluate la 10 milioane dolari

Casa Sotheby's va scoate la licitaţie, peste zece zile, un set de şase tricouri ale naţionalei Argentinei purtate de Lionel Messi la Cupa Mondială din Qatar, obiecte evaluate la 10 milioane de dolari, relatează AFP.

Messi a anunțat că nu vrea să se întoarcă în fotbalul din Europa.
Messi a anunțat că nu vrea să se întoarcă în fotbalul din Europa. "Îmi va fi dor să joc în Liga Campionilor sau în La Liga"

Lionel Messi, 36 de ani, nu are de gând să revină în fotbalul din Europa. 

Papa Francisc a dezvăluit cine este, pentru el, cel mai mare fotbalist din istorie. ”Un om cu un suflet extraordinar”
Papa Francisc a dezvăluit cine este, pentru el, cel mai mare fotbalist din istorie. ”Un om cu un suflet extraordinar”

Papa Francisc, un mare pasionat de fotbal, a spus că, pentru el, cel mai mare fotbalist din toate timpurile nu este vreunul dintre compatrioții săi, Messi sau Maradona, ci brazilianul Pele. ”Un om cu un suflet extraordinar”, a declarat papa.

 

„Nu sunt sigur că fanilor le-ar plăcea.” Ce a declarat Lionel Messi după ce a câştigat Balonul de Aur
„Nu sunt sigur că fanilor le-ar plăcea.” Ce a declarat Lionel Messi după ce a câştigat Balonul de Aur

Argentinianul Lionel Messi, care a câştigat seara trecută pentru a opta oară Balonul de Aur, a declarat că nu este sigur că fanilor echipei PSG le-ar plăcea ca el să le prezinte trofeul pe Parc des Princes, informează Le Figaro.  

Lionel Messi a câștigat „Balonul de Aur” 2023. Argentinianul și-a trecut în palmares al optulea trofeu
Lionel Messi a câștigat „Balonul de Aur” 2023. Argentinianul și-a trecut în palmares al optulea trofeu

Lionel Messi (36 de ani) este marele câștigător al „Balonului de Aur” 2023. Cea de-a 67-a gală a „Balonului de Aur” a avut loc, luni, la Teatrul Chatelet din capitala Franței.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.