Experţii în inteligenţă artificială din Rusia îl distrează pe Vladimir Putin cu o imitaţie a cancelarului german Scholz

Olaf Scholz Vladimir Putin
Profimedia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizionat un discurs simulat al cancelarului german Olaf Scholz, creat cu ajutorul inteligenţei artificiale, informează dpa, citată de Agerpres.

La finalul unui scurt videoclip difuzat de agenţia de presă de stat RIA, liderul de la Kremlin pare foarte amuzat de realizarea "deepfake" - un fals avansat, posibil cu ajutorul tehnologiei informatice.

Olaf Scholz pare să recunoască faptul că Germania nu s-a descurcat prea bine fără gazul rusesc. După ce exprimă unele sentimente antiamericane dintr-un film rusesc de acţiune, versiunea falsificată a cancelarului spune: "Am vrut să renunţăm la gazul rusesc. Dar, vorba unui clasic rus, 'am vrut ce era mai bun, însă a ieşit ca de obicei'".

Replica binecunoscută ruşilor îi aparţine fostului premier rus Viktor Cernomîrdin, care a condus guvernul de la Moscova din 1992 până în 1998.

"Spune adevărul", a comentat Vladimir Putin despre falsul Scholz.

Citește și
Vladimir Putin
O statuie care îl înfățișează pe Putin dezbrăcat, așezat pe o toaletă aurie, scoasă la licitație. Unde vor merge banii | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată planul de pace care i-a fost propus lui Vladimir Putin. Ce garanta Ucraina
Cum arată planul de pace care i-a fost propus lui Vladimir Putin. Ce garanta Ucraina

Înaintea summitului G20, una dintre țările aflate în discuții atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, i-a înmânat președintelui rus, Vladimir Putin, cadrul unui posibil acord pentru negocieri directe, conform presei străine.

O statuie care îl înfățișează pe Putin dezbrăcat, așezat pe o toaletă aurie, scoasă la licitație. Unde vor merge banii | FOTO
O statuie care îl înfățișează pe Putin dezbrăcat, așezat pe o toaletă aurie, scoasă la licitație. Unde vor merge banii | FOTO

O statuie care îl înfățișează pe președintele rus Vladimir Putin, așezat pe o toaletă aurie, va fi scoasă la licitație aztăzi, 17 noiembrie 2022.

Putin, unde vei fugi? Care sunt opțiunile lui Vladimir Putin în cazul în care va fi nevoit să fugă din Rusia
Putin, unde vei fugi? Care sunt opțiunile lui Vladimir Putin în cazul în care va fi nevoit să fugă din Rusia

Odată cu invazia brutală a Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin s-a făcut pe sine și pe acoliții săi vulnerabili la urmărirea penală pentru crime de război – și ei știu asta, scrie Politico.

Putin susține că încercările unor state de a rescrie istoria au ca obiectiv „slăbirea Rusiei şi a suveranităţii sale”
Putin susține că încercările unor state de a rescrie istoria au ca obiectiv „slăbirea Rusiei şi a suveranităţii sale”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, marţi, că încercările unor state de a rescrie istoria au ca obiectiv „slăbirea Rusiei şi a suveranităţii sale”.

Putin îi cheamă în armata sa și pe rușii care au dublă cetățenie. Ce prevede noul decret parafat de liderul Kremlinului
Putin îi cheamă în armata sa și pe rușii care au dublă cetățenie. Ce prevede noul decret parafat de liderul Kremlinului

Din ordinul lui Vladimir Putin, cetățenii rușii care au dublă cetățenie sunt obligați să intre în armata rusă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.