Europa, inundată cu cocaină din America Latină în ciuda perturbărilor din comerţ

cocaina
iStock

Lorzii drogurilor din America Latină au trimis în ultimele săptămâni în Europa numeroase transporturi cu cocaină, deşi epidemia de coronavirus a sufocat comerţul transatlantic legal, au afirmat responsabili anti-drog de rang înalt, potrivit Reuters.

 

Industria drogurilor a fost la rândul ei perturbată de virus, în contextul în care au fost destructurate lanţuri internaţionale de furnizare, iar milioane de clienţi sunt în izolare la domiciliu.

Însă lorzii drogurilor au reuşit să se adapteze şi ascund încărcături uriaşe de cocaină în mai puţine nave-container şi avioane comerciale aflate în circulaţie, ceea ce arată că sunt dispuşi să îşi asume riscuri mai mari pentru a-şi livra 'marfa', informează Reuters, conform Agerpres. 

"Pe baza onor operaţiuni de confiscare a unor transporturi de cocaină mai mari decât de obicei, nu ar fi greşit să spunem că Europa a fost inundată cu cocaină înaintea măsurilor de izolare", a declarat Bob Van Den Berghe, oficial de la vârful Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), citat de Reuters.

Citește și
masti de protectie
Țara noastră a început să producă măști de protecție la scară largă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest trend a continuat în ciuda faptului că multe ţări europene, printre care marile pieţe de consumatori precum Marea Britanie şi Spania, au restricţionat sever deplasările populaţiei.

"La acest moment, pandemia globală nu a afectat traficul maritim al drogurilor. Lucrurile continuă ca până acum", a spus şi Michael O'Sullivan, şeful Centrului de Analiză şi Operaţiuni Maritime finanţat de UE, care coordonează interdicţiile pe mare.

În primele trei luni ale anului, UNODC a confiscat 17,5 tone de cocaină pregătite pentru Europa din porturi din America de Sud, în principal din Brazilia. Este o cantitate cu aproape 20% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, a spus Van Den Berghe.

Captura mai mare este rezultatul unui număr mai mic de operaţiuni de confiscare, realizate însă asupra unor încărcături mai grele. Aproape şapte tone direcţionate spre portul olandez Rotterdam, cel mai mare din Europa, au fost depistate în patru operaţiuni până acum în acest an, conform datelor ONU. În aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost interceptate puţin peste patru tone, în opt capturi separate.

În aprilie, autorităţile belgiene au confiscat aproape cinci tone de cocaină într-un container din America Latină în portul Anvers, care a fost anul trecut principalul punct de intrare în Europa pentru cocaină, cu peste 60 de tone interceptate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O treime dintre pacienţii cu COVID-19 din județul Sibiu au fost vindecaţi
O treime dintre pacienţii cu COVID-19 din județul Sibiu au fost vindecaţi

O treime din pacienţii cu COVID-19 din judeţul Sibiu sunt vindecaţi şi externaţi din spital, ceea ce înseamnă aproape o sută de cazuri, a declarat joi, prefectul judeţului, Mircea Creţu.

Țara noastră a început să producă măști de protecție la scară largă
Țara noastră a început să producă măști de protecție la scară largă

România a început să producă măști de protecție la scară largă. Uzina de armament din Dragomireşti, Dâmbovița, a achiziționat mai multe utilaje și poate livra circa 350.000 de bucăți, zilnic.

Orban: Guvernul pregătește un act normativ pentru garantarea de credite companiilor mari, la fel ca în cazul IMM-urilor
Orban: Guvernul pregătește un act normativ pentru garantarea de credite companiilor mari, la fel ca în cazul IMM-urilor

Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, în ședința de Guvern, pregătirea unui act normativ care va garanta credite pentru companiile mari, la fel ca cele acordate IMM-urilor, în contextul crizei Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.