Erupţie vulcanică în Noua Zeelandă. Bilanţul tragediei a ajuns la 19 morţi

noua zeelanda vulcan
AFP

Bilanţul erupţiei vulcanului Whakaari, din nord-estul ţării, a crescut la 19 morţi cu decesul uneia dintre persoanele internate în spital, a anunţat luni poliţia, relatează AFP.

Această persoană a murit duminică într-un spital din Auckland, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

În total, 47 de persoane, în principal turişti australieni, au fost surprinse de erupţia de la 9 decembrie în timp ce vizitau insula vulcanică situată în nordul Noii Zeelande. În spital se mai află 25 de răniţi, majoritatea în stare gravă.

Bilanţul de 19 morţi include două persoane ale căror corpuri, posibil luate de apele mării, nu au fost recuperate până în prezent.

„Nu am renunţat” să le găsim, a declarat comisarul adjunct de poliţie Mike Clement după o întâlnire cu familiile victimelor. 

Citește și
noua zeelanda
Erupția vulcanului din Noua Zeelandă. Cazul tragic al unei familii prinse în infern
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Suntem supuşi însă bunului-plac al mării”, a adăugat el.

Autorităţile anchetează motivele pentru care agenţiile de voiaj au fost autorizate să ducă turişti pe Whakaari, cunoscută şi ca White Island, după ce nivelul de alertă al vulcanului fusese crescut cu câteva zile mai devreme. Potrivit premierului neozeelandez Jacinda Ardern, această anchetă ar putea dura până la un an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moment de reculegere în Noua Zeelandă pentru victimele vulcanului „morții”
Moment de reculegere în Noua Zeelandă pentru victimele vulcanului „morții”

În Noua Zeelandă, un moment de reculegere a marcat o săptămână de la erupția tragică a vulcanului de pe Insula Albă.

Erupția vulcanului din Noua Zeelandă. Cazul tragic al unei familii prinse în infern
Erupția vulcanului din Noua Zeelandă. Cazul tragic al unei familii prinse în infern

O persoană care a fost tratată în spital după erupţia vulcanului de pe White Island, din Noua Zeelandă, a murit, ceea ce a făcut ca bilanţul oficial al victimelor să ajungă la 16 persoane, conform poliţiei, transmite CNN.

Erupția vulcanică din Noua Zeelandă. Șase cadavre au fost recuperate de pe insulă. VIDEO
Erupția vulcanică din Noua Zeelandă. Șase cadavre au fost recuperate de pe insulă. VIDEO

Trupurile neînsufleţite a şase turişti care au decedat la în urma erupţiei vulcanului White Island (Insula Albă) din Noua Zeelandă au fost recuperate, însă două persoane sunt în continuare căutate, a anunţat poliţia vineri dimineaţă, citată de DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.