Erdogan a scos un teanc de bani și a împărțit bancnote copiilor, imediat după ce a votat, la alegerile de duminică

×
Codul embed a fost copiat

Noul președinte al Turciei ar urma să fie ales în al doilea tur de scrutin! După numărarea a peste 99% dintre voturi, niciunul dintre candidați nu a obținut peste 50%.

La ultimele bilanțuri, scorul președintelui în funcție a scăzut, dar Erdogan se poate lăuda că alianța sa a obținut cele mai multe mandate în Parlament la alegerile de duminică. Prezența la urne a fost de peste 87%.

După numărarea a peste 99% din buletine, Erdogan a obţinut 49,4% din voturi, faţă de 44,95% pentru principalul său adversar social-democrat, un rezultat mai bun decât spera şeful statului, pe care ultimele sondaje l-au dat sistematic în urma contracandidatului său.

Susținătorii lui Erdogan au sărbătorit în stradă rezultatul obținut de favoritul lor în primul tur al alegerilor prezidențiale, deși procentele obținute sunt sub așteptări. Actualul președinte turc li s-a alăturat, în balconul reședinței din Ankara.

Deși încrezător că va obține încă un mandat în fruntea țării încă din primul tur, Erdogan a precizat că e pregătit și pentru al doilea scrutin.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Recep Tayyip Erdogan: Dacă națiunea noastră alege în favoarea unui al doilea tur de scrutin, atunci e binevenit. Dar credem că vom încheia acest tur cu peste 50% din voturi. Credem cu tărie că vom continua să slujim națiunea și în următorii 5 ani.”

Principalul contracandidat, Kemal Kilicdaroglu, susținut de o coaliție de 6 partide de opoziție, le-a transmis susținătorilor că alegerile nu au fost tranșate încă. Asta, deși partidul lui Erdogan a anunțat că va contesta rezultatele și va solicita renumărarea voturilor în toate secțiile unde a pierdut.

Kemal Kilicdaroglu: „Tuturor ne-a fost foarte dor de democrație. Tuturor ne era dor să fim împreună. Tuturor ne era dor să ne îmbrățișăm. De acum încolo veți vedea că primăvara va veni în această țară și va rămâne aici.”

Kilicdaroglu a votat în Ankara, în timp ce Erdogan a mers la o secție de votare din Istanbul. Actualul președinte turc a surprins pe toată lumea când s-a așezat liniștit la coadă, alături de soția sa.

Au apărut și imagini cu Erdogan împărțind bani unor copii, chiar după ce a votat. În Turcia, a da bani copiilor e un obicei cultural, dar actualul președinte turc a fost criticat pentru că a făcut asta chiar în ziua alegerilor.

Acum, toată țara așteaptă cu sufletul la gură rezultatele oficiale ale primului tur de scrutin. Dar Autoritatea electorală turcă a anunțat că nu va da rezultate parțiale, până când nu termină numărătoarea.

De la Washington, președintele american Joe Biden a făcut o paralelă între alegerile din Turcia și cele din Statele Unite, din 2020.

Joe Biden, președintele SUA: „Alianța de opoziție susține că (Kilicdaroglu) e în frunte, iar presa de stat spune că Erdogan conduce. Sună familiar, nu-i așa? Uite, sper că cine câștigă... câștigă. Au destule probleme în acea parte a lumii și fără să se mai întâmple așa ceva.”

Turcii sunt însă optimiști și speră ca alegerile să fie tranșate cât mai corect.

Sinan Ogan, reprezentantul unei alianțe cu puternice înclinații naționaliste, este al treilea candidat care a intrat în cursa prezidențială, dar a obținut puțin peste 5% din voturi. Nu și-a anunțat până acum sprijinul pentru niciunul dintre rivalii săi. Dar electoratul lui poate să încline balanța și va avea un impact major in turul al doilea, care ar trebui să aibă loc pe 28 mai.

Articolul face parte din:

Alegeri în Turcia. Noul președinte va fi ales în al doilea tur. Erdogan - 49,42%, Kilicdaroglu - 44,95%

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.