EMA: Majoritatea cazurilor de infectare cu varianta Omicron în UE par a fi ”uşoare”

omicron europa
Shutterstock

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat joi că majoritatea cazurilor de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 în Uniunea Europeană par a fi ”uşoare”, transmite AFP.

 

”Cazurile par să fie în cea mai mare parte uşoare, dar trebuie să adunăm mai multe dovezi pentru a determina dacă spectrul de gravitate al bolii cauzate de Omicron este diferit de cel al tuturor celorlalte variante care au circulat până acum”, a declarat Marco Cavaleri, şeful strategiei vaccinale a EMA.

Varianta Omicron pare să aibă o rată de reinfectare mai ridicată pentru persoanele vindecate de boală sau vaccinate, dar să provoace simptome mai puţin severe, a indicat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

La rândul lor, companiile Pfizer şi BioNTech au insista pe eficacitatea contra Omicron a vaccinului lor actual.

Citește și
omiron spital covid
“România merge în direcția opusă UE”. Am putea ajunge la peste 30.000 de cazuri noi pe zi

”În acest stadiu, nu dispunem de date suficiente despre impactul acestei variante asupra eficacităţii vaccinurilor aprobate, dar scrutăm în permanenţă orizontul pentru a strânge date în această privinţă”, a mai spus Cavaleri.

EMA a aprobat până acum patru vaccinuri, două tratamente cu anticorpi şi a dat autorizare de urgenţă pilulei dezvoltate de laboratorul Merck.

În plus, agenţia a anunţat recent că a început examinarea accelerată a vaccinului anti-COVID-19 al companiei franco-austriece Valneva, care utilizează o tehnologie mai clasică decât vaccinurile aprobate până acum în Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un nou caz cu varianta Omicron a fost confirmat în România
Un nou caz cu varianta Omicron a fost confirmat în România

Un nou caz cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmat în România.

“România merge în direcția opusă UE”. Am putea ajunge la peste 30.000 de cazuri noi pe zi
“România merge în direcția opusă UE”. Am putea ajunge la peste 30.000 de cazuri noi pe zi

„Relaxările anunțate de autorități nu sunt justificate, iar România merge din nou în direcția opusă Uniunii Europene!''. Avertismentul vine din partea specialiștilor, îngrijorați de infectările cu varianta Omicron.

Situație ”extrem de gravă” în Danemarca, din cauza Covid-19. Se aplică măsuri speciale
Situație ”extrem de gravă” în Danemarca, din cauza Covid-19. Se aplică măsuri speciale

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunţat o serie de măsuri restrictive, care au drept scop combaterea noului val de COVID-19 din această ţară, notează AFP, potrivit Agerpres.

OMS: Omicron pare să aibă o rată crescută de reinfectare, dar simptome mai puţin severe
OMS: Omicron pare să aibă o rată crescută de reinfectare, dar simptome mai puţin severe

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyes, a subliniat miercuri că varianta Omicron a coronavirusului pare să aibă o rată mai mare de reinfectare, dar provoacă simptome mai puţin severe decât varianta Delta, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă