ECDC: A fost depășit pragul de 200.000 de decese cauzate de COVID-19 în țările europene

coronavirus
Getty

Numărul persoanelor care au decedat în urma infectării cu noul coronavirus a depăşit 200.000 în Uniunea Europeană şi statele europene, potrivit statisticii furnizate duminică de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

ECDC indică un număr de aproape 4,8 milioane de cazuri de infectare şi 200.587 de decese, potrivit Agerpres.

Cele mai multe decese au avut loc în Marea Britanie (peste 43.000), urmată de Italia, Spania şi Franţa.

Datele acoperă Spaţiul Economic European (SEE), care cuprinde ţările Uniunii Europene, fosta ţară membră Marea Britanie,
plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Elveţia nu este inclusă în această statistică.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii include în jur de 53 de state în regiunea 'Europa', raportând astfel un bilanţ mai mare al infectărilor şi deceselor: 7,8 milioane de infectări, din care 255.000 de decese.

Citește și
hack
Hackerii, cea mai nouă problemă pentru spitale. Cine vine în ajutorul unităților medicale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un pacient de 50 de ani, fără comorbidități, a murit de Covid-19, în Cluj-Napoca. „Pleura de pe plămâni a explodat”
Un pacient de 50 de ani, fără comorbidități, a murit de Covid-19, în Cluj-Napoca. „Pleura de pe plămâni a explodat”

În vreme ce peste tot în ţară creşte numărul de infectări şi, odată cu el, şi numărul de decese, continuă petrecerile de nuntă şi de botez ori mesele festive.

Hackerii, cea mai nouă problemă pentru spitale. Cine vine în ajutorul unităților medicale
Hackerii, cea mai nouă problemă pentru spitale. Cine vine în ajutorul unităților medicale

Şi aşa pline de probleme, spitalele României sunt vulnerabile inclusiv în fața hackerilor.

Controale și sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de prevenire a îmbolnăvirilor de Covid-19, în Capitală
Controale și sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de prevenire a îmbolnăvirilor de Covid-19, în Capitală

Toate deciziile legate de scenariul roșu vor fi bătute în cuie abia după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, care are la dispoziţie 48 de ore.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.