Dublu cutremur în largul insulei Creta, în mare, fără pagube

Cutremur Vrancea
Getty

Epicentrul celui mai puternic seism a fost localizat la o adâncime de zece klometri - în mare - la 45 de kilometri sud de Insula Kasos, şi a avut loc la ora 18.59 GMT (20.59, ora României), precizeazăîntr-un comunicat Observatorul, scrie News.ro.

În aceeaşi zonă, alt seism, de magnitudinea 5,2, a avut loc la ora 15.15 GMT (17.15, ora României), la o adâncime de nouă kilometri.

Nicio pagubă nu s-a semnalat.

Un cutremur de magnitidnea 5,8 a zguduit Creta la 27 septembrie, a ucis o persoană, a rănit alte zece şi a avariat unele clădiri.

Grecia se află deasupra mai multor falii seismice şi este afectată cu regularitate de cutremure.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În octombrie, un cutremur de magnitudinea 7 a avut loc la Marea Egee, între Insula greacă Samos şi oraşul turc Izmir (vest).

Cele mai multe pagube s-au înregistrat atunci în Turcia, unde au 114 persoane au murit, iar alte aproximativ 1.000 au fost rănite.
În Grecia au murit doi adolescenţi, la Samos.

Duminică, un al treilea seism, cu magnitudinea de 4, a avut loc la ora 16.14 GMT (18.14, ora României), la 53 de kilometri nord-vest de Atena, la o adâncime de 16,7 kilometri.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.