Donald Trump s-a adresat susținătorilor lui din balconul Casei Albe. Ce le-a spus fanilor

×
Codul embed a fost copiat

În primul interviu după ce s-a îmbolnăvit de Covid, preşedintele Donald Trump a spus că a făcut mai multe teste pentru coronavirus, ultimul, vineri. Nu a spus clar dacă rezultatul a fost negativ.

Donald Trump: „Am fost retestat și mă aflu fie în partea de jos a scării de măsură, fie nu mai am deloc virusul. Mă testează, cred, din două în două zile. E grozav la ce nivel am ajuns. Grozav să vezi cum dispare virusul.”

Sâmbătă, când, potrivit medicilor săi, au trecut zece zile de când a fost diagnosticat cu Covid, Trump se va adresa din balconul Casei Albe unui grup numeros de susţinători. Toţi cei care vor veni trebuie să poarte măşti, li se va controla temperatura şi li se recomandă să stea la distanţă unii de alţii, precizează comunicatul preşedinţiei. Însă au fost invitate 2.000 de persoane, iar luni, Trump va ţine un miting electoral în Florida.

Principalul expert epidemiolog din Statele Unite, doctorul Anthony Fauci, a dezaprobat ceremonia de la Casa Albă, de luna trecută, prilejuită de numirea unei judecătoare la Curtea Supremă, care a devenit un focar de răspândire a coronavirusului.

Anthony Fauci: „Cifrele vorbesc de la sine. Am avut un eveniment de super-răspândire a virusului la Casa Albă. A fost o situaţie când oamenii s-au înghesuit şi nu purtau măşti.”

Citește și
Donald Trump, supus unui control medical, în direct la televiziune
Donald Trump va fi supus unui control medical în direct la TV. Care e acum starea lui
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel puţin 11 persoane care au participat la evenimentul din 26 septembrie s-au infectat, inclusiv preşedintele Trump.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
A doua dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, anulată. Trump a anunțat un miting electoral
A doua dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, anulată. Trump a anunțat un miting electoral

A doua dezbatere între Donald Trump şi Joe Biden, prevăzută iniţial joi, a fost anulată de comisia independentă însărcinată cu organizarea lor, a făcut cunoscut aceasta vineri, scrie AFP.

Donald Trump va fi supus unui control medical în direct la TV. Care e acum starea lui
Donald Trump va fi supus unui control medical în direct la TV. Care e acum starea lui

Donald Trump şi-a încheiat tratamentul pentru Covid-19, a răspuns "extrem de bine" la medicaţie şi îşi poate relua activităţile publice, susţine medicul său personal.

Medicament inovator anti-Covid, folosit la Timișoara. Când ajunge și în România tratamentul primit de Donald Trump
Medicament inovator anti-Covid, folosit la Timișoara. Când ajunge și în România tratamentul primit de Donald Trump

Cu mii de îmbolnăviri în fiecare zi, medicii români caută tratamente alternative pentru infecția cu SARS-CoV-2.

Jens Stoltenberg: NATO va părăsi Afganistanul împreună cu Statele Unite
Jens Stoltenberg: NATO va părăsi Afganistanul împreună cu Statele Unite

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi decizia Alianţei de a-şi retrage forţele din Afganistan "împreună" cu Statele Unite, după anunţul preşedintelui Donald Trump al unei retrageri până la Crăciun, relatează AFP.

Donald Trump nu va participa la a doua dezbatere cu Joe Biden. Care este motivul
Donald Trump nu va participa la a doua dezbatere cu Joe Biden. Care este motivul

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că nu va participa la următoarea dezbatere cu candidatul democrat Joe Biden.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.