Trump, după moartea lui Soleimani: "Am luat măsuri pentru a opri un război"

×
Codul embed a fost copiat

Tensiuni uriașe între Washington și Teheran, după ce președintele american Donald Trump a ordonat uciderea omului numărul doi de la Teheran, generalul Qassem Soleimani.

UPDATE - Mii de irakieni au scandat sâmbătă 'Moarte Americii', în cortegiul din jurul sicrielor generalului iranian Qassem Soleimani şi lui Abu Mahdi al-Muhandis, principalul său locotenent din Irak, ucişi în noaptea de joi spre vineri într-un raid american.

Citește și: Mii de irakieni la înmormântarea lui Soleimani. Oamenii strigă “Moarte Americii” și “Răzbunare”

Participanţii la acest cortegiu funerar care a trecut prin cartierul Kazimiya din Bagdad, unde se află un sanctuar şiit, au strigat de asemenea 'Răzbunare pentru Abu Mahdi al-Muhandis', şeful operaţional al Hashd al-Shaabi (Forţele de mobilizare populară), coaliţie de paramilitari integraţi forţelor de securitate irakiene, scrie Agerpres.

Citește și
Qassem Soleimani, ucis într-un raid aerian ordonat de Doland Trump
Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin: "Un asasinat"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După defilarea prin cartierul Kazimiya, vor avea loc funeralii naţionale în Zona Verde din Bagdad, în prezenţa a numeroşi lideri irakieni.

UPDATE - Pompeo spune că SUA vor ''dezescaladarea'' tensiunilor după moartea lui Soleimani

Secretarul de stat american Mike Pompeo a dat asigurări vineri că Statele Unite vor „dezescaladarea” tensiunilor după moartea generalului iranian Qassem Soleimani.

Şeful diplomaţiei americane a afirmat de asemenea la CNN că generalul Soleimani pregătea în regiune o „acţiune de anvergură” care ameninţa „viaţa a sute de americani”.

„Ştiam că este iminent. Am luat decizia pe baza unor evaluări ale serviciilor noastre de informaţii”, a insistat el.

Pompeo şi-a petrecut ziua de vineri sunându-i pe liderii lumii, reamintind, de fiecare dată, „angajamentul” SUA faţă de „dezescaladare”.

UPDATE- Afganistanul se teme de violenţe în regiune

Afganistanul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu o posibilă intensificare a violenţelor în regiune după atacul SUA în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani la Bagdad.

Afganistanul, ţară afectată de război, a făcut apel atât la Iranul vecin, cât şi la SUA, partenerul său strategic, să împiedice orice escaladare a violenţelor.

„Astăzi, în cadrul unor discuţii cu secretarul american de stat (Mike Pompeo - n.r.), am subliniat din nou că teritoriul afgan nu trebuie folosit împotriva unei ţări terţe sau în conflicte regionale”, a scris vineri seară pe Twitter preşedintele afgan Ashraf Ghani, după o convorbire la telefon cu şeful diplomaţiei americane.

Trump:  „Am luat măsuri pentru a opri un război”

 

Cel mai important comandant militar al Iranului a fost ucis în Irak, într-un atac cu rachete lansate de o dronă. Liderii iranieni amenință cu un răspuns pe măsură, în timp ce sute de mii de oameni au ieșit pe străzile orașelor iraniene, dar și din alte țări musulmane, ca să-l omagieze pe generalul mort și să ceară răzbunare asupra Americii.

Generalul Qassem Soleimani a fost ucis în apropierea aeroportului din Baghdad, la puţin timp după ce a aterizat.

Câteva rachete lansate de o dronă americană au distrus coloana de autovehicule în care era comandantul iranian. Ordinul de atac a venit direct de la preşedintele american Donald Trump.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: „Am luat măsuri pentru a opri un război. Nu am acţionat ca să începem unul. Soleimani plănuia atacuri iminente şi sinistre asupra militarilor şi diplomaţilor americani, dar l-am prins asupra faptului şi l-am lichidat.”

Donald Trump nu dorește o schimbare de regim în Iran

 

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că nu doreşte o „schimbare de regim” la Teheran după eliminarea generalului iranian Qasem Soleimani pe care l-a descris ca „teroristul numărul unu” din lume, relatează AFP.

Donald Trump a afirmat că generalul Qasem Soleimani pregătea atacuri „iminente” contra diplomaţilor şi militarilor americani.

„Soleimani a făcut din moartea oamenilor nevinovaţi o pasiune respingătoare”, a declarat el înainte de a lansa un avertisment „teroriştilor” care atacă americani.

„Vă vom găsi. Vă vom elimina. Îi apărăm întotdeauna pe diplomaţii, soldaţii noştri, pe toţi americanii şi pe aliaţii noştri”, a mai spus preşedintele american, aflat în vacanţă la clubul său Mar-a-Lago din Florida.

„Am un respect profund pentru poporul iranian. Nu căutăm o schimbare de regim”, a adăugat Trump.

Iranul a promis că va răzbuna uciderea lui Soleimani

 

La câteva ore de la atac, liderul suprem iranian a vizitat familia generalului Soleimani.

„O răzbunare cruntă îi așteapta pe criminali”, a ameninţat ayatolahul Khamenei, în timp ce ministrul de externe iranian a declarat că americanii au făcut o greşeală uriaşă.

Mohammad Javad Zarif, ministrul de Externe iranian: „Republica Islamică are dreptul legal de a răspunde oricând şi în orice fel va consideră potrivit”.

Cine era generalul Qassem Soleimani

 

Generalul iranian era liderul Forțelor Quds, o unitate de elită specializată în operațiuni în afara granițelor iraniene.

Nick Paton Walsh, CNN: „Qassem Soleimani era omul acuzat de Statele Unite că a plănuit atacuri împotriva ambasadei americane de la Bagdad. Și, de asemenea, era acuzat că s-ar fi aflat în spatele unor acțiuni violente împotriva intereselor americane și ale aliaților din Orientul Mijlociu.”

Totuși, la Washington, analiștii și politicienii democrați susțin că Trump ar fi trebuit să ceară acordul Congresului înainte să ordone uciderea liderului militar iranian.

Mai ales că generalul Soleimani, considerat al doilea în ierahia puterii de la Teheran, după ayatolahul Khamenei, era văzut că un erou național.

În marile oraşe iraniene, dar şi în alte ţări cu populaţie şiită, sute de mii de oameni au ieşit pe străzi că să-i aducă un omagiu.

Cetățean iranian: „Qassem nu era doar un luptător şi un comandant. Era speranţa celor asupriţi în toată lumea.”

Paradoxal, americanii şi generalul iranian s-au aflat la un moment dat de aceeaşi parte a baricadei, în războiul contra Statului Islamic.

Nick Paton Walsh, CNN: „Era un om cu mare influență, a cărui dispariție lasă un gol imens în aparatul iranian de securitate și aduce mai mult haos în Orientul Mijlociu. Pentru că, cinstit, oamenii nu știu ce va urma.”

Mike Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani

 

Reacţiile internaţionale au fost împărţite. Franţa, China, Marea Britanie au făcut apel la cei implicaţi să nu escaladeze situaţia, preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe ayatolahului, în timp ce premierul israelian Benyamin Netanyahu l-a lăudat pe Donald Trump pentru că a acţionat decisiv şi în forţă.

Secretarul american de stat Mike Pompeo a estimat vineri că Franţa „greşeşte” dacă crede că lumea a devenit „mai periculoasă” după ce SUA l-au ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid în Irak, transmite AFP.

Mike Pompeo a făcut aceste comentarii după ce a fost solicitat de postul CNN să comenteze o declaraţie a secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, care a spus la postul RTL că ne regăsim astăzi „într-o lume mai periculoasă” din cauza riscurilor de „escaladare militară” în Orientul Mijlociu.

„Francezii pur şi simplu greşesc la acest punct. Lumea este mult mai sigură astăzi. Şi pot să vă asigur că americanii din regiune sunt mai în siguranţă astăzi după moartea lui Qassem Soleimani”, consideră secretarul american de Stat.

El a scris mai târziu pe Twitter că a avut o convorbire telefonică cu omologul său francez, Jean-Yves Le Drian.

„Lupta împotriva activităţilor nefaste ale regimului iranian este o prioritate comună cu partenerii noştri europeni. Hotărârea noastră de a ne proteja popoarele şi interesele este de neclintit”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

La rândul său, ministrul Jean-Yves Le Drian a cerut Iranului să evite orice reacţie după uciderea generalului Soleimani, pentru a nu se ajunge la „o gravă criză a proliferării nucleare”.

„Franţa îndeamnă pe fiecare la reţinere şi Iranul să evite orice măsură susceptibilă să agraveze instabilitatea regională”, a indicat MAE francez într-un comunicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Secretarul general al ONU, despre un nou război în Golf după uciderea generalului Soleimani
Secretarul general al ONU, despre un nou război în Golf după uciderea generalului Soleimani

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat, vineri, că "lumea nu îşi poate permite un nou război în Golf", după asasinarea generalului Qassem Soleimani, în urma atacurilor aeriene la Bagdad.

Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin:
Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin: "Un asasinat"

Rusia a atenţionat vineri împotriva consecinţelor uciderii ţintite, la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani, într-un atac american "hazardat" ce va fi urmat de "amplificarea tensiunilor în regiune", informează Reuters şi AFP.

Anunţul Iranului despre
Anunţul Iranului despre "răzbunare", după uciderea generalului Soleimani

Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.