Doi jurnaliști au primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru "eforturile lor de a apăra libertatea de exprimare"

×
Codul embed a fost copiat

Vineri a avut loc la Oslo cermonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, pe care în acest an l-au primit doi jurnaliști, o femeie din Filipine și un bărbat din Rusia.

Distincția a fost oferită pentru "eforturile lor de a apăra libertatea de exprimare", au spus reprezentanții comitetul Nobel. Cei doi sunt primii jurnaliști care au câștigat premiul Nobel din 1935, până în prezent.

Maria Ressa, în vârstă de 58 de ani, este unul dintre câștigători. Fosta corespondentă a postului american de televiziune CNN și fondatoare a unui site de știri, a lucrat la nenumărate anchete jurnalistice ce au avut ca subiect violenţele din campania antidrog iniţiată de preşedintele din Filipine. Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului aceste anchete s-ar fi soldat cu zeci de mii de morţi. Jurnalista Filipineză a fost condamnată anul trecut pentru defăimare și apoi eliberată condiționat, pentru a aștepta o decizie definitivă. Dacă va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare. În prezent, face obiectul a 7 dosare judiciare.

Când a primit premiul, Maria Ressa a vorbit și despre violențele din online.

Maria Ressa: „Facebook este cel mai mare distribuitor de știri din lume și, totuși, studiile au arătat că minciunile țesute cu furie și ură se răspândesc mai repede și ajung mai departe decât faptele. Fără fapte, nu poți deține adevărul. Fără adevăr, nu poți câștiga încredere. Fără încredere, nu trăim aceeași realitate, nu avem democrație și devine imposibil să facem față marilor problemelor ale lumii: climă, coronavirusul, bătălia pentru adevăr.”

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dimitri Muratov, cel de-al doilea câștigător, în vârstă de 60 de ani este unul dintre fondatorii cotidianului Novaia Gazeta, apărut în 1993 și catalogat de reprezentanții Nobel drept cel mai "independent ziar din Rusia de astăzi".

Dmitri Muratov: „Democrația are nevoie de reabilitare. Neîncrederea în democrație înseamnă că, în timp, oamenii care întorc spatele democrației se vor alege cu un dictator, iar dictatura duce la război. Acesta este pasul următor. Așa că, să fim direcți: dacă refuzăm democrația, suntem de acord cu războiul.”

Jurnalistul a mai spus că publicaţia pe care a creat-o, a scos persoane din închisori. Contidianul pe care l-a condus timp de 24 de ani este cunoscut în special pentru anchetele legate de corupţia şi încălcările drepturilor omului în Cecenia. De-a lungul acestor ani, 6 dintre colaboratorii publicației au fost asasinați.

Premiul Nobel pentru Pace a mai fost acordat unui jurnalist în 1935 pentru dezvăluirea programului secret de reînarmare al naziștilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Măsura autorităților din Grecia după ce a fost anunțat risc crescut de incendii. Sunt așteptate temperaturi de 45 de grade
Măsura autorităților din Grecia după ce a fost anunțat risc crescut de incendii. Sunt așteptate temperaturi de 45 de grade

Ministerul român al Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, există un risc crescut de incendii în mai multe regiuni, mai anunță autoritățile.

Alegerile anticipate convocate de Macron aruncă în aer dreapta tradiţională franceză
Alegerile anticipate convocate de Macron aruncă în aer dreapta tradiţională franceză

Liderul republicanilor conservatori din Franţa a cerut marţi o alianţă între candidaţii partidului său (LR) şi partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen (RN) la alegerile parlamentare anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron.

Incendiu la Palatul Versailles din Paris. Sute de oameni au fost evacuați
Incendiu la Palatul Versailles din Paris. Sute de oameni au fost evacuați

Au fost momente de panică la celebrul Palat Versailles, unul dintre cele mai aglomerate obiective turistice din capitala Franței.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.