Doi dintre cei 13 frați salvați din „Casa ororilor” din California au povestit chinurile cumplite prin care au trecut

casa ororilor
Daily Mail

Doi dintre cei 13 frați salvați din „Casa ororilor” din California în urmă cu trei ani au povestit cum părinții lor au folosit Biblia pentru a justifica abuzul pe care l-au comis, scrie Daily Mail.

Jennifer și Jordan Turpin, vorbind cu prezentatoarea Diane Sawyer de la ABC, au explicat în detaliu abuzurile părinților, David și Louise. Copiii au fost amenințați cu curele și bastoane și chiar li s-a spus că, dacă nu se purtau cum trebuie, vor fi legați de paturi și trași de păr.

„Ca să fiu sincer, nu știm fiecare lucru prin care a trecut fiecare dintre noi”, a spus Jordan, acum în vârstă de 21 de ani.
Ei au mai spus că părinții au folosit „literal” Biblia pentru a justifica modul în care i-au tratat pe copii.

Jordan a scăpat la un moment dat din casă și a sunat la poliție pe 14 ianuarie 2018. Imaginile de pe o cameră de supraveghere arată o fată îngrozită care se străduiește să vorbească, dar hotărâtă să-și salveze frații. Atunci, la doar 17 ani, Jordan a reușit să scape pe o fereastră cu un telefon mobil în mână, care conținea inclusiv dovezi ale abuzului: ''Îmi tremura tot corpul. Nu am putut să sun cu adevărat la 911. Cred că am fost aproape de moarte de atâtea ori. Dacă mi se întâmpla ceva, măcar muream încercând''.

Abuzul șocant din casa Turpin a trecut neobservat în comunitate, până când Jordan a evadat din casă și a chemat poliția. Până să discute cu oamenii legii, tânăra nu mai vorbise vreodată cu cineva din afara casei. Când poliţistul a întrebat dacă ia vreun medicament, Jordan a spus că nu știe ce înseamnă acest cuvânt.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Când cei 13 frați au fost salvați, toți, cu excepția copilului de 2 ani, erau extrem de subponderali și nu făcuseră o baie de luni de zile. Anchetatorii au concluzionat că cel mai mic copil a fost singurul care nu a fost abuzat de părinții lor, care de atunci au fost condamnați la închisoare pe viață.

Dispeceratul 911 a stat la telefon cu fata speriată până când a sosit un ofițer. Jordan este văzută extrem de agitată, luându-și un moment pentru a se calma când începe să vorbească cu ofițerul: ''Bine. Tocmai am fugit de acasă. Și locuiesc într-o familie de 15. Cele două surori ale mele sunt înlănțuite în acest moment. Sunt înlănțuiți pentru că au furat mâncarea mamei. Dar... îmi pare rău dacă vorbesc prea mult. Bine. Nu am vorbit niciodată cu nimeni, cum n-am fost niciodată singură cu o persoană, îmi este foarte greu să vorbesc. Părinții noștri ne abuzează. Dar motivul pentru care am sunat și motivul pentru care am reușit să ies este unul dintre cele mai înfricoșătoare lucruri pe care le-au făcut vreodată. Sunt terifiată. Dar am sunat pentru că cele două surori ale mele mai mici sunt înlănțuite chiar acum".

Ofițerul a întrebat dacă Jordan are fotografii cu fetele înlănțuite și ea confirmă încântată că a făcut fotografii după ce una dintre surorile ei i-a spus: ''Nu am dovezi pentru toate, dar am dovezi că surorile mele sunt înlănțuite''.

Imaginile filmate de camera corporală a poliţiştilor arată mai târziu că ofițerii intră în casă, se confruntă cu părinții și descoperă copiii. Frații, cu vârste cuprinse între 2 și 29 de ani, au fost eliberați din casă în ianuarie 2018, după ce au fost în mod regulat bătuți, înfometați și sugrumați de părinți. Casa era acoperită de murdărie și se spunea că duhoarea deșeurilor era copleșitoare. Jennifer a confirmat că toţi erau adesea înlănțuiți.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.