Elev de 11 ani, pus de directorul şcolii să-i caute telefonul căzut în hazna

Directorul unei școli din Africa de Sud l-a pus pe un elev să-i caute telefonul într-o hazna
Getty

Directorul unei școli din Africa de Sud a fost acuzat de abuz asupra minorilor, după ce a coborât un băiat de 11 ani într-o toaletă și l-a pus să-i caute telefonul mobil.

Lubeko Mgandela, șeful Luthuthu Junior Secondary School din provincia Eastern Cape, a fost suspendat din funcție, iar autoritățile investighează incidentul, conform SkyNews.

De asemenea, a fost solicitată retragerea licenței sale de pedagog.

Incidentul a avut loc la începutul acestei luni, după ce Mgandela a scăpat accidental telefonul în toaleta școlii.

Directorul l-a legat pe băiat cu o frânghie groasă, apoi l-a coborât în ​latrină și l-a pus să-i caute prețiosul obiect cu mâinile.

Băiatul nu a găsit telefonul. Când a fost tras afară, el a fost acoperit de fecale.

Colegii elevului s-au distrat teribil pe seama acestuia. Rușinat, băiatul nu a mai vrut să meargă la școală, potrivit familiei sale.

Din câte se pare, pentru eforturile depuse, copilul a fost răsplătit de director cu 50 de ranzi sud-africani (2,81 euro). Inițial, dacă îi găsea telefonul, șeful școlii îi promisese băiatului 200 de ranzi.

Bunica elevului a declarat, pentru presa de presă din Africa de Sud, că este fericită de faptul că incidentul este investigat.

„A fost greu pentru nepotul meu să meargă la școală, deoarece elevii au râs de el”, a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bebelușul Archie își va însoți părinții în Africa de Sud. Anunțul făcut de ducii de Sussex
Bebelușul Archie își va însoți părinții în Africa de Sud. Anunțul făcut de ducii de Sussex

Prințul Harry și Meghan Markle își vor lua fiul, născut pe 6 mai, în vizita oficială pe care o vor efectua în această toamnă în Africa de Sud, a confirmat joi Palatul Buckingham.

Magazinele H&M din Africa de Sud, devastate de protestatari din cauza unei reclame
Magazinele H&M din Africa de Sud, devastate de protestatari din cauza unei reclame

De la o gafă s-a ajuns la demonstraţii violente în Africa de Sud.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.