Directorul Boeing demis după dezastrul 737 MAX va primi totuşi 62 de milioane de dolari

Dennis Muilenburg
Agerpres

Dennis Muilenburg pleacă din fruntea Boeing, dar nu fără o compensaţie uriaşă - la care se adaugă un pachet substanţial de acţiuni.

Dennis Muilenburg, directorul general al Boeing care a fost demis luna trecută, va părăsi compania cu 62 de milioane de dolari reprezentând compensaţii şi prestaţii de pensie, dar nu va primi indemnizaţie de concediere, pe fondul crizei provocate de cele două accidente în care au fost implicate avioane Boeing 737 MAX, transmite Reuters.

În noiembrie, Boeing anunţa că Muilenburg a renunţat în mod voluntar la bonusul său pe 2019 şi la acţiunile cu care ar fi trebui să fie recompensat. În 2018, el a beneficiat de bonusuri şi acţiuni în valoare de aproximativ 20 de milioane de dolari.

Pe lângă cei 62 de milioane de dolari reprezentând compensaţii şi prestaţii de pensie, Muilenburg deţine opţiuni pentru acţiuni în care a investit în 2013, a precizat Boeing. La preţul de la închiderea şedinţei bursiere de vineri, acţiunile deţinute de şeful demis al Boeing valorează 18,5 milioane de dolari.

Preşedintele Boeing, David Calhoun, va ocupa funcţiile de director general şi preşedinte începând din data de 13 ianuarie 2020.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Grupul aeronautic american spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul acestui an după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, dar la începutul lunii decembrie Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX înainte de 2020.

Din cauza problemelor cu 737 MAX, livrările de avioane Boeing s-au redus la jumătate. În perioada ianuarie-noiembrie 2019, Boeing a livrat 345 de avioane, faţă de 704 avioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ, rivalul european Airbus a livrat un număr de 725 de avioane în primele 11 luni ale anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.