Declinul „generalului Armaghedon” al Rusiei. Kremlinul a decis să îi mai dea o lecție dură lui Serghei Surovikin

serghei surovikin
IMAGO

Un cunoscut jurnalist rus a declarat, marţi, că generalul Serghei Surovikin, fost comandant al efortului de război al Moscovei în Ucraina, a fost demis din funcţia de şef al forţelor aerospaţiale ale ţării, relatează Reuters.

Aleksei Venediktov a declarat pe canalul său Telegram că Surovikin a fost înlăturat prin decret oficial, fără a oferi alte detalii.

Nu a existat nicio confirmare oficială a informaţiei lui Aleksei Venediktov, fostul şef - bine conectat - al postului de radio Eho Moskvî (care în prezent nu mai difuzează), dar acesta a fost citat de alte câteva instituţii de presă ruseşti pe reţelele sociale.

Generalul nu a mai fost văzut în public de la revolta de scurtă durată din 23-24 iunie a grupului de mercenari Wagner şi a liderului său Evgheni Prigojin împotriva conducerii militare a Rusiei.

În timpul revoltei, Surovikin a apărut într-o înregistrare video, având un aspect inconfortabil şi fără însemne militare, şi l-a îndemnat pe Prigojin să se retragă. De la revoltă, medii din Rusia şi din străinătate au afirmat că Surovikin a fost investigat pentru o posibilă complicitate în revolta lui Prigojin.

Citește și
Serghei Surovikin
Generalul rus Serghei Surovikin ar fi fost arestat după revolta Wagner. „A ales partea lui Prigojin”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cum și-a câștigat porecla de „general Armaghedon”

Surovikin şi-a câştigat porecla de "generalul Armaghedon" în timpul intervenţiei militare a Rusiei în războiul civil din Siria.

În octombrie anul trecut, el a fost pus la conducerea operaţiunilor militare ruseşti din Ucraina, dar în ianuarie acest rol a fost încredinţat însuşi generalului Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General, iar Surovikin a fost numit adjunct al lui Gherasimov.

Surovikin fusese numit la conducerea forţelor aerospaţiale ruse în 2017. Sâmbătă, aviaţia militară rusă a suferit o grea lovitură de imagine, o dronă ucraineană distrugând un bombardier nuclear strategic la o bază din Novgorod, în apropiere de Sankt Petersburg; potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Oficial rus despre generalul Surovikin, care nu a mai fost văzut după revolta Wagner: Se odihneşte
Oficial rus despre generalul Surovikin, care nu a mai fost văzut după revolta Wagner: Se odihneşte

Generalul Serghei Surovikin, care a dispărut practic după rebeliunea armată eşuată a grupării Wagner şi care era suspectat că ar fi avut legătură cu revolta, "se odihneşte", a declarat un oficial al Dumei de Stat, Andrei Kartapolov, transmite EFE.

Generalul rus Serghei Surovikin ar fi fost arestat după revolta Wagner. „A ales partea lui Prigojin”
Generalul rus Serghei Surovikin ar fi fost arestat după revolta Wagner. „A ales partea lui Prigojin”

Generalul Serghei Surovikin, șeful forțelor aerospațiale ale Rusiei, a fost arestat după revolta Wagner, potrivit The Moscow Times, care citează două surse apropiate Ministerului rus al Apărării.

NYT: Prigojin ar fi fost ajutat de mai mulți generali ruși. Un lider de top al armatei știa de planul său
NYT: Prigojin ar fi fost ajutat de mai mulți generali ruși. Un lider de top al armatei știa de planul său

Generalul Serghei Surovikin, comandantul adjunct al operaţiunilor militare ale Rusiei în Ucraina, ştia dinainte că şeful Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia o rebeliune împotriva oficialilor din domeniul apărării de la Moscova, potrivit New York Times.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.