De ce nu trebuie să schimbăm nicioadată locurile în avion sau tren. Care este ”singura” excepție determinată de experți

scaune avion
iStock

Un expert a oferit cele mai bune sfaturi despre cum trebuie să răspundem atunci când un pasager cere să schimbe locurile într-un avion sau tren, ajutând la soluționarea unei probleme intens dezbătută.

Acest lucru vine după ce influencerița Audrey Peters a fost recent lăudată pe scară largă de adepții ei de pe TikTok pentru că a refuzat să schimbe locurile într-un avion, astfel încât o familie să poată sta împreună, îndemnându-i să „rezerve locurile din timp”, scrie Mirror.co.uk. 

Experiența lui Audrey nu este neobișnuită și au existat o serie de discuții despre cei care consideră că pasagerii ar trebui să își planifice din timp dacă vor să stea împreună, nu pur și simplu să se aștepte ca alții să le permit să se așeze unde vor.

Într-un interviu acordat The Independent, expertul și fondator al Școlii de Protocol din Texas, Diane Gottsman a avertizat: „A dori să stai lângă un prieten sau a prefera un scaun la fereastră mai degrabă decât pe culoar, nu este un motiv suficient de bun.

Dacă tu și soțul tău sunteți separați, înseamnă pur și simplu că ați rezervat cu întârziere sau nu ați plănuit în avans să rezervați locuri împreună”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Diane a dezvăluit că există într-adevăr un singur scenariu acceptabil în care ai putea solicita să schimbi scaunul, și asta dacă ești un părinte sau un tutore care nu a găsit „nicio cale posibilă” prin planificare prealabilă scaune alăturate.

Totuși, ea a continuat clarificând că, deși această situație este „de înțeles” să ceri un schimb de locuri, chiar și atunci este justificat doar dacă ați făcut deja un efort pentru a remedia situația în alte moduri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.