Cursa pentru plecarea în spațiu: Miliardarul Richard Branson urmează să zboare înaintea lui Jeff Bezos

×
Codul embed a fost copiat

Miliardarul britanic Richard Branson intenţionează să zboare în spaţiu la bordul navei companiei Virgin Galactic, pe care a fondat-o, la 11 iulie, a declarat compania joi.

Dacă acest calendar va fi respectat, el l-ar depăşi pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, care l-a anunţat că va zbura în spaţiu pe 20 iulie, la bordul unei rachete a propriei companii, Blue Origin, conform AFP.

Competiţia se dezlănţuie între cei doi bărbaţi, care au creat companii în sectorul turismului spaţial, cu zboruri suborbitale scurte.

"Fereastra pentru următorul zbor test al SpaceShipTwo Unity (navă spaţială) se deschide pe 11 iulie, sub rezerva condiţiilor meteorologice şi a verificărilor tehnice", a precizat Virgin Galactic într-un comunicat.

Richard Branson ''va evalua experienţa astronautului privat şi va urma aceleaşi antrenamente, pregătire şi zbor ca şi viitorii astronauţi de la Virgin Galactic. Compania îşi va folosi observaţiile privind antrenamentul şi experienţa de zbor pentru a îmbunătăţi călătoria pentru toţi viitorii clienţi astronauţi'', a explicat sursa citată.

Citește și
Virgin Galactic a semnat cu Rolls-Royce un acord pentru construirea unui avion supersonic pentru călătorii în spațiu
Compania Virgin Galactic a primit aprobarea autorităţilor americane pentru a trimite turişti în spaţiu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, zborul va fi pentru prima dată transmis online în direct de companie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu
Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP.

Compania Virgin Galactic a primit aprobarea autorităţilor americane pentru a trimite turişti în spaţiu
Compania Virgin Galactic a primit aprobarea autorităţilor americane pentru a trimite turişti în spaţiu

Compania Virgin Galactic, înfiinţată de miliardarul britanic Richard Branson, a anunţat vineri că a primit aprobarea pentru a trimite oameni în spaţiu, informează Reuters, conform Agerpres.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.