Cum se simte Angela Merkel după ce a fost surprinsă tremurând incontrolabil

×
Codul embed a fost copiat

Cancelarul german Angela Merkel a dat asigurări miercuri că se simte "foarte bine", la o zi după o criză de tremurat în timpul unei ceremonii oficiale.

"Sunt foarte bine", a spus şefa guvernului în timpul unei discuţii cu tinerii, organizată la Goslar, oraş din Saxonia Inferioară.

Anterior, ea a răspuns unui jurnalist care a întreba-o cum se simte: "Extraordinar de bine. Este interesant să mă aflu aici", potrivit DPA, informează Agerpres.

Marţi, Angela Merkel, care va împlini 65 de ani luna viitoare, a fost surprinsă tremurând incontrolabil în timpul unei ceremonii oficiale cu noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelinski.

"Am băut cel puţin trei pahare cu apă. Asta este ceea ce mi-a lipsit. Acum mă simt bine", a explicat ea o oră mai târziu, în timpul unei conferinţe de presă.

Citește și
Imagini cu camera ascunsă din canișe neautorizate
CAMERA ASCUNSĂ. Cum sunt traficate animalele de companie pe Internet
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Miercuri, în timpul dialogului cu tinerii, pe pupitrul său s-a aflat un pahar cu apă. Ea a glumit pe tema căldurii, în contextul în care temperaturile din Germania au ajuns la 30 de grade, spunând: "când e cald, trebuie să bei mai puţină cafea şi mai multă apă".

Cancelarul a mai avut o problemă de sănătate în decembrie 2014. Ea a suferit o scădere de tensiune în timpul unui interviu. Înregistrarea a fost întreruptă pentru scurt timp, pentru ca ea să îşi revină. Anturajul său a explicat de asemenea că a fost vorba de deshidratare.

La conducerea unei coaliţii fragile, Angela Merkel, la putere din 2005, se va retrage din politică la sfârşitul mandatului său, cel mai târziu în 2021.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Imagini virale. Reacția unui chelner care varsă halbele de bere de două ori, la aceeași masă
Imagini virale. Reacția unui chelner care varsă halbele de bere de două ori, la aceeași masă

Imagini filmate cu un chelner care reușește nu o dată, ci de două ori să verse tava cu halbele de bere, la aceeași masă, au devenit virale pe rețelele de socializare.

CAMERA ASCUNSĂ. Cum sunt traficate animalele de companie pe Internet
CAMERA ASCUNSĂ. Cum sunt traficate animalele de companie pe Internet

România este ţara cu 10 milioane de animale de companie. O familie din 4 are acasă un câine sau o pisică. Cererea este atât de mare, încât a dezvoltat în jurul ei o afacere ilegală.

Arhiepiscopul Teodosie, avertizat de Protecţia Muncii să nu se mai urce pe turle
Arhiepiscopul Teodosie, avertizat de Protecţia Muncii să nu se mai urce pe turle

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a intrat în atenţia inspectorilor teritoriali de muncă, după ce şi-a făcut un obicei din a se cocoţa la mare înălţime fără să poarte echipament de protecţie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă