Cum ar putea fi aplicat mandatul de arestare emis pe numele lui Vladimir Putin. Explicațiile avocaților

×
Codul embed a fost copiat

Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele lui Vladimir Putin, pentru deportarea copiilor ucraineni, "este doar începutul", spune șeful diplomației europene Josep Borell.

Vladimir Putin riscă să fie arestat dacă iese din țară ori vizitează un stat care nu face parte din suita de prieteni ai Rusiei. Dar... Moscova a precizat că „deciziile Curții Penale Internaționale nu au nicio semnificație pentru Rusia”.

O posibilă ieșire în afara spațiului sigur pentru Putin ar fi în luna august. Liderul de la Kremlin a fost invitat la un summit găzduit de Africa de Sud.

Piotr Hofmański, reprezentant CPI : "Curtea Penală Internaţională a emis două mandate de arestare în legătură cu situaţia din Ucraina, pentru Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, şi pentru Maria Lvova-Belova, comisar al preşedintelui Putin pentru drepturile copiilor. CPI acorda o mare importanţa protejării identităţii victimelor, mai ales când e vorba de copii. Cu toate acestea, judecătorii Curţii au decis să facă publică emiterea mandatelor în interesul justiţiei şi pentru a preveni viitoare infracţiuni”.

Instanţa de la Haga îl acuză pe președintele rus că este implicat în deportarea ilegală a mii de copii din Ucraina în Federația Rusă, începând cu 24 februarie 2022, când Moscova a invadat țara vecină.

Citește și
arsenal nuclear
Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin

Luis Moreno Ocampo, fost procuror al Curții Penale Internaționale: "Președintele Putin a fost pus sub acuzare, a devenit un lider fugar, iar acest lucru este complicat pentru un lider".

Maria Lvova-Belova este oficialul rus responsabil de presupusul plan de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Rusia. În cadrul acestui program, copiii au fost scoşi din Ucraina şi plasaţi în locuinţele unor ruşi sau au fost trimişi în tabere, pentru a fi reeducaţi. Moscova prezintă acest program drept o misiune umanitară de protecţie a copiilor ucraineni orfani sau abandonaţi în război.

Drept urmare, Kremlinul a catalogat mandatele de arestare ca fiind "scandaloase".

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Rusia, la fel ca un anumit număr de ţări, nu recunoaşte competenţa acestei instanțe. Prin urmare, orice decizie de acest fel este nulă și neavenită pentru Federația Rusă din punct de vedere juridic".

Și purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe a scris pe Telegram că țara să "nu este parte a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale și nu are nicio obligație în temeiul acestuia. Rusia nu cooperează cu acest organism, iar eventualele indicații de arestare vor fi nule din punct de vedere juridic".

În schimb, Ucraina a salutat ceea ce a numit "decizia istorică" de la Haga, care e ... "doar începutul".

Andrii Kostin, procurorul general al Ucrainei: "Activitatea comună a procurorilor ucraineni și a biroului Curții Penale Internaționale continuă. Sunt sigur că decizia Curții Penale Internaționale este doar un prolog în tragerea la răspundere atât a lui Putin, cât și a susținătorilor săi și a tuturor celor implicați în crimele de război, în crimele împotriva umanității, genocidul și agresiunea criminală din Ucraina".

Volodomir Zelenski: "În cadrul procedurii penale investigate de ofițerii noștri s-au înregistrat peste 16.000 de cazuri de deportări forțate a unor copii ucraineni de către ocupanți, dar numărul real poate fi mult mai mare".

Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale este tratatul care a instituit Curtea Penală Internațională. Tribunalul internațional judecă patru crime principale: genocid, crime împotriva umanității, crime de război și crime de agresiune.

Rusia a semnat, dar nu a ratificat Statutul de la Roma. De asemenea, alte 72 de ţări nu recunosc jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale, între care China, India, Cuba, Coreea de Nord și Arabia Saudită. Prin urmare, Vladimir Putin riscă să fie arestat în 123 de state ale lumii, cele care recunosc Curtea de la Haga.

Probabilitatea unui proces rămâne totuşi scăzută, potrivit experţilor, având în vedere că această curte nu poate judeca în absenţă, iar Rusia nu e susceptibilă să-şi predea oficialii.

Joshua Rozenberg, avocat britanic: "Putin va fi judecat doar dacă va fi arestat, iar asta nu se va întâmpla atât timp cât va rămâne în Rusia. Cel mai probabil, asta se va întâmpla și în cazul Mariei Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului".

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Prima reacție a lui Volodimir Zelenski după ce a fost emis mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin
Prima reacție a lui Volodimir Zelenski după ce a fost emis mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski salută vineri seara o decizie ”istorică” a Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a anunţat că a emis un mandat de arestare pe numele omologului său rus Vladimir Putin, relatează News.ro.  

Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin
Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin

Margarita Simonyan, redactorul-șef al Russia Today și propagandistă rusă de top, a amenințat că Moscova ar putea lovi cu arme nucleare țara care îl arestează pe Vladimir Putin, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.

Șeful delegației permanente a Ucrainei la NATO, după mandatul emis pe numele lui Putin: Acordurile de pace sunt excluse
Șeful delegației permanente a Ucrainei la NATO, după mandatul emis pe numele lui Putin: Acordurile de pace sunt excluse

Șeful delegației permanente a Ucrainei la NATO, Egor Cernev, a vorbit despre consecințele emiterii mandatului de arestare pe numele lui Vladimir Putin de către Curtea Penală Internațională.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă