Cu o medie de 750 de decese pe zi, SUA înregistrează mai mulţi morţi decât în Primul Război Mondial

Coronavirus SUA

Cu 700 de morţi suplimentare într-o zi, Statele Unite înregistrează cu începere de marţi mai multe decese legate de COVID-19 decât numărul soldaţilor americani căzuţi în Primul Război Mondial, scrie AFP.

Statele Unite au deplâns 740 de morţi în 24 de ore, potrivit datelor raportate de Universitatea Johns Hopkins marţi la orele 20.30 (miercuri, 00.30 GMT).

Numărul total al deceselor de COVID-19 înregistrate în ţară a depăşit 116.850, mai mult decât numărul soldaţilor americani ucişi în Primul Război Mondial - circa 116.500, potrivit Departamentului Veteranilor din SUA.

Bilanţul american al pandemiei l-a depăşit în aprilie pe cel al soldaţilor morţi în cele două decenii de conflict în Vietnam, un prag cu o valoare simbolică, pentru că acest război rămâne unul din cele mai mari traumatisme trăite de americani în secolul al XX-lea.

Ţara, care în valoare absolută este cea mai afectată de pandemie atât ca număr de morţi, cât şi de cazuri înregistrate, numără peste 2,13 milioane de contaminări diagnosticate, dintre care 583.500 de persoane au fost declarate vindecate.

Citește și
Arafat: Cazurile existente sunt mult mai multe decât cele confirmate. Nu am ajuns la ce este foarte greu, va fi ca în război
De ce nu s-au deschis restaurantele și teatrele. Arafat: "Este imposibil acest lucru"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Statele Unite au raportat duminică şi luni cele mai scăzute bilanţuri zilnice de la sfârşitul lui martie, cu circa 380 de morţi în 24 de ore. Reducerea pare să fi fost accentuată de lipsa datelor actualizate de autorităţile sanitare la nivel local, notată la fiecare sfârşit de săptămână.

De la începutul lui iunie, SUA depăşesc rar pragul de 1.000 de decese zilnice cauzate de coronavirus, dar înregistrează zilnic 20.000 de cazuri noi, valoare stabilă de câteva săptămâni.

Primul val de contaminări nu a trecut complet, pandemia deplasându-se de la New York şi Nord-Est spre o zonă largă ce acoperă sudul şi vestul ţării.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Beijingul, tot mai aproape de carantină. Scenariul seamănă cu cel din Wuhan
Beijingul, tot mai aproape de carantină. Scenariul seamănă cu cel din Wuhan

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a trecut de opt milioane pe întreg Globul, iar în Statele Unite s-au înregistrat cele mai multe decese - aproape 120.000.

De ce nu s-au deschis restaurantele și teatrele. Arafat:
De ce nu s-au deschis restaurantele și teatrele. Arafat: "Este imposibil acest lucru"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi, că Guvernul nu poate relaxa "totul deodată", pentru că aceasta ar însemna "un număr mult mai mare de oameni expuşi unui risc".

O companie susținută de Bill Gates lansează un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin anti-COVID
O companie susținută de Bill Gates lansează un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin anti-COVID

Compania de biotehnologie CureVac va deveni a doua companie din Germania care va lansa un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin experimentat destinat noului coronavirus, au declarat marţi două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.