Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a ajuns în Ucraina: ”Rusia ar putea ataca oricând”

×
Codul embed a fost copiat

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a ajuns miercuri la Kiev, în cadrul unei vizite care face parte din eforturile internaţionale pentru detensionarea situaţiei de la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, transmit AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

El se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi va avea o întrevedere cu ministrul de externe Dmitro Kuleba.

Potrivit Departamentului de Stat american, obiectivul vizitei este de a reafirma angajamentul Washingtonului faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.

Potrivit Reuters, oficialul american a avertizat că un atac al Rusiei asupra Ucrainei ”s-ar putea produce oricând”.

După cum știți cu toții foarte, foarte bine, în ultimele două luni am fost implicați într-o atenție concentrată asupra Ucrainei, din cauza acumulării semnificative de forțe ruse pe care le-am văzut lângă granița cu Ucraina”, a spus Blinken.

Citește și
armata
Tensiunile dintre Rusia și Ucraina cresc. Marea Britanie furnizează Kievului arme ușoare antitanc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Consolidarea rusă, a spus el, are loc fără „provocare, fără motiv”.

„Știm că există planuri de creștere a acestei forțe și mai mult, cu un preaviz foarte scurt, iar asta îi dă președintelui Putin capacitatea, de asemenea, cu un preaviz foarte scurt, de a lua măsuri agresive suplimentare împotriva Ucrainei”, a spus Blinken.

 

Joi, Antony Blinken va pleca spre Berlin, unde va avea o întâlnire cu ministrul de externe german Annalena Baerbock.

După ce marţi secretarul de stat al SUA a discutat telefonic cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, cei doi demnitari se vor întâlni în persoană vineri, la Geneva.

Cum poate fi depășită criza actuală, în opinia lui Blinken

 

Blinken a subliniat rolul important al diplomației în depăşirea crizei actuale, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Orice discuţie privind securitatea europeană trebuie să includă partenerii şi aliaţii NATO din Europa, inclusiv Ucraina, a susţinut secretarul de stat american.

În ultima perioadă tensiunile privind conflictul din Ucraina s-au multiplicat. Negocierile de săptămâna trecută între SUA şi Rusia, atât în cadrul Consiliului NATO-Rusia, cât şi în cadrul OSCE, nu s-au soldat cu rezultate concrete.

Mişcările de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina au determinat Occidentul să se teamă că Rusia planifică o invazie.

Moscova neagă că are un asemenea plan, dar la rândul său solicită garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Purtător de cuvânt, Casa Albă: Rusia ar putea să atace Ucraina în orice moment
Purtător de cuvânt, Casa Albă: Rusia ar putea să atace Ucraina în orice moment

Rusia ar putea lansa un atac în orice moment asupra Ucraina, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, care a evocat o "situaţie extrem de periculoasă", relatează Reuters ş AFP, scrie Agerpres. 

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina cresc. Marea Britanie furnizează Kievului arme ușoare antitanc
Tensiunile dintre Rusia și Ucraina cresc. Marea Britanie furnizează Kievului arme ușoare antitanc

În timp ce Rusia continuă să aducă trupe și echipamente militare la granițele Ucrainei, Marea Britanie furnizează Kievului arme ușoare antitanc, pentru auto-apărare, în fața unei eventuale invazii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.