Contraziceri între Rusia și Franța după convorbirea dintre miniștrii Apărării. Francezii au dezmințit un anunț al Moscovei

steag rusia franta
Shutterstock

Ministrul francez al apărării Sébastien Lecornu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său rus Serghei Şoigu, după ce ultima lor discuţie de acest fel a avut loc în octombrie 2022, a anunţat Ministerul Apărării de la Paris, potrivit AFP.

Şi de această dată ministrul Sébastien Lecornu a "condamnat fără rezerve războiul de agresiune pe care Rusia l-a lansat în Ucraina", afirmă într-un comunicat Ministerul francez al Apărării.

În schimb, el a "confirmat disponibilitatea Franţei" pentru "intensificarea schimburilor" cu Rusia în lupta contra terorismului, se arată în acelaşi text, în contextul atacului terorist din 22 martie revendicat de gruparea Statul Islamic şi în care cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte la Moscova.

După această convorbire, Ministerul rus al Apărării a transmis că ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, şi omologul său rus, Serghei Şoigu, s-au arătat "dispuşi să dialogheze" cu privire la conflictul din Ucraina.

"S-a remarcat disponibilitatea de a dialoga în privinţa Ucrainei. Punctul de plecare ar putea fi +Iniţiativa pentru pace de la Istanbul. Organizarea unei întâlniri la Geneva fără participarea Rusiei nu are niciun sens", a indicat ministerul într-un comunicat relatând această discuţie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ulterior, informația a fost infirmată de francezi.

Franţa nu şi-a exprimat nicio "dispoziţie de a dialoga" cu Moscova cu privire la războiul din Ucraina în cursul discuţiei telefonice dintre ministrul francez al apărării şi omologul său rus, a declarat asigurat miercuri seară pentru AFP anturajul lui Sébastien Lecornu.

Ministrul rus a afirmat în cursul acestei discuţii că "este dispus să reia dialogul legat de Ucraina", dar "Franţa nici nu a acceptat şi nici nu a propus nimic" pe această temă, a subliniat anturajul ministrului francez, dezminţind afirmaţiile guvernului rus potrivit cărora Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu s-ar fi arătat miercuri "dispuşi să dialogheze" asupra conflictului din Ucraina.

Relaţiile dintre Paris şi Moscova, deja tensionate de războiul pornit de Rusia în Ucraina şi de sprijinul militar oferit acesteia din urmă de către Franţa, s-au degradat şi mai mult după ce la sfârşitul lunii februarie preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, "trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război".

Preşedintele rus Vladimir Putin a pus această reacţie "emoţională" a lui Macron pe seama faptului că Rusia a "călcat pe coadă" Franţa în Africa, ceea ce a generat "resentimente" la Paris.

Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.