Consiliul Europei: Transferurile copiilor ucraineni în Rusia echivalează cu „genocid”

copii ucraina
Getty

Transferurile forţate de copii ucraineni spre Rusia echivalează cu „genocid", a apreciat, joi, Consiliul Europei într-o rezoluţie adoptată de Adunarea Parlamentară care reuneşte deputaţi din 46 de ţări.

 

„Dovezile documentate ale acestei practici corespund definiţiei internaţionale a genocidului", a indicat Consiliul Europei într-un comunicat, după votul asupra textului care „cere" repatrierea copiilor ucraineni.

La 17 martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru aceste deportări.

Tribunalul de la Haga a emis, de asemenea, un mandat de arestare pentru Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru copii.

Peste 16.000 de copii ucraineni au fost duşi în Rusia

Kievul a estimat la începutul lunii aprilie că peste 16.000 de copii ucraineni au fost „răpiţi" şi duşi în Rusia de la începutul invaziei Ucrainei, pe 24 februarie 2022, iar mulţi ar fi fost duşi în centre de plasament, conform Agerpres. 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit rezoluţiei adoptate joi, există „dovezi" că copiii deportaţi s-au confruntat cu un proces de „rusificare" prin reeducare în limba, cultura şi istoria ruse.

Aceste transferuri sunt „planificate clar şi organizate într-un mod sistematic" ca politică de stat şi au ca obiectiv „anihilarea oricărei legături şi a oricărei caracteristici a identităţii lor ucrainene", potrivit textului.

Pe Twitter, soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a salutat această rezoluţie, considerând că ea constituie „un pas în plus către posibilitatea unui proces" în faţa justiţiei internaţionale.

Consiliul Europei a cerut, de asemenea, ca ONU şi Crucea Roşie să aibă acces în Rusia pentru a colecta informaţii despre copiii deportaţi şi să fie colectate dovezi ale crimelor - inclusiv genocid - care ar fi putut fi comise.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.