Comentariu AFP: Este inevitabil un Brexit fără acord?

sustinatori Brexit si Remain
Getty

Agenția France Presse abordează, într-un comentariu, subiectul Brexitului, întrebându-se dacă „se îndreapt Regatul Unit către noi alegeri generale anticipate” sau dacă se poate vorbi despre o ieșire din UE fără acord.

Numeroşi deputaţi britanici, atât din rândul conservatorilor aflaţi la guvernare cât şi din opoziţia laburistă şi liberal-democrată se împotrivesc cu îndârjire intenţiei noului premier Boris Johnson de a decide o ieşire din UE fără un acord, pe 31 octombrie, dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea acordului convenit cu premierul Theresa May, dar respins de legislativul britanic. Pentru a zădărnici un Brexit fără acord, aceşti deputaţi ar putea aşadar să încerce să provoace căderea guvernului şi convocarea anticipatelor, notează AFP într-un comentariu publicat marţi, scrie Agerpres.

Însă există şi scenariul ca Boris Johnson să convoace el însuşi alegeri anticipate, cu un obiectiv diametral opus, acela de a-şi lărgi actuala majoritate foarte fragilă din parlament şi ca apoi să impună un „no deal'' (Brexit fără acord), fără a avea însă certitudinea că va câştiga un asemenea pariu riscant.

Poate Parlamentul britanic să împiedice un Brexit fără acord?

 

Boris Johnson a promis la învestirea în funcţie, pe 24 iulie, că va negocia cu UE un nou acord, iar dacă blocul comunitar refuză va decide o retragere a Regatului Unit din UE fără un acord.

Până în prezent Bruxellesul a respins categoric orice renegociere a acordului încheiat cu May şi în special clauza de „backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, care a determinat respingerea documentului în Camera Comunelor şi pe care Boris Johnson o doreşte eliminată, întrucât în virtutea acestei clauze Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană fără a putea decide unilateral ieşirea din aceasta.

Citește și
Brexit
Suma uriașă alocată de Marea Britanie pentru Brexit. „Vom fi gata, cu sau fără acord”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prin urmare, cele două părţi îşi intensifică pregătirile pentru o ieşire dezordonată a Regatului Unit din UE pe 31 octombrie, perspectivă ce pare tot mai probabilă.

Deşi a respins acordul privind Brexitul încheiat de predecesoarea lui Johnson, Camera Comunelor s-a manifestat în acelaşi timp şi împotriva unui „no deal''. Pentru a împiedica materializarea unui asemenea scenariu, deputaţii britanici ar putea să încerce votarea unui pachet legislativ care să oblige executivul să convoace un nou referendum, să amâne din nou Brexitul sau chiar să-l anuleze.

Dacă şi această strategie eşuează, Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, ar putea introduce o moţiune de cenzură care, dacă trece la vot, ar putea conduce la alegeri anticipate.

Ce se întâmplă dacă Johnson pierde votul de încredere al deputaţilor?

 

Dacă moţiunea de cenzură este adoptată, premierul are la dispoziţie 14 zile pentru a reconstitui o majoritate în Camera Comunelor, altfel va trebui să convoace alegeri anticipate.

În acest interval şi un alt membru al Partidului Conservator şi-ar putea încerca norocul de a forma o majoritate, la fel putând să procedeze şi opoziţia laburistă. Dar diviziunile în legislativul de la Londra sunt atât de profunde încât pare puţin probabil ca opoziţia şi conservatorii să poată stabili împreună instalarea unui nou prim-ministru.

Mai mult, pentru a permite învestirea unui nou premier, Johnson trebuie mai întâi să demisioneze. Or, el poate refuza acest lucru şi să aleagă revenirea la urne.

Ce se va întâmpla cu Brexitul?

 

Evoluţia Brexit-ului depinde de opţiunea învingătorului eventualului scrutin anticipat. Echipa lui Johnson promite că va pune în aplicare Brexitul cu orice preţ, însă votanţii eurosceptici ar putea fi atraşi de Partidul pentru Brexit al lui Nigel Farage. La rândul său, liderul laburist Jeremy Corbyn este afectat de o criză legată de atitudinea antisemită a partidului său şi întârzie să-şi clarifice poziţia privind Brexitul. În schimb, câştigă teren liberal-democraţii pro-UE.

Dacă decizia privind alegerile anticipate s-ar lua la scurt timp după începerea sesiunii parlamentare pe 3 septembrie ar fi posibil ca scrutinul să se desfăşoare înainte de 31 octombrie.

Însă Johnson are în mână o carte majoră: el este cel care controlează calendarul şi poate alege data scrutinului, respectând totuşi unele termene legale. El poate aşadar să stabilească data unor alegeri anticipate după 31 octombrie, când Brexitul ar fi deja fapt împlinit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvern: Marea Britanie va ieși din UE pe 31 octombrie, „indiferent de circumstanțe”
Guvern: Marea Britanie va ieși din UE pe 31 octombrie, „indiferent de circumstanțe”

Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent de ce s-ar întâmpla, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson.

Suma uriașă alocată de Marea Britanie pentru Brexit. „Vom fi gata, cu sau fără acord”
Suma uriașă alocată de Marea Britanie pentru Brexit. „Vom fi gata, cu sau fără acord”

Trezoreria Marii Britanii a anunțat miercuri dublarea bugetului anual dedicat pregătirilor pentru Brexit. Astfel, suma destinată pregătirilor pentru o ieșire din UE fără acord a crescut la 4,2 miliarde de lire sterline.

Premierul britanic pregătește un Brexit fără acord. Lira, la cel mai scăzut nivel
Premierul britanic pregătește un Brexit fără acord. Lira, la cel mai scăzut nivel

În Regatul Unit, Boris Johnson le-a cerut miniştrilor să accelereze pregătirile pentru un Brexit fără acord.

Tensiuni între UE și Marea Britanie privind acordul pentru Brexit: ”Este inacceptabil”
Tensiuni între UE și Marea Britanie privind acordul pentru Brexit: ”Este inacceptabil”

Uniunea Europeană a respins cererea noului premier britanic Boris Johnson de a negocia un nou acord în vederea ieşirii Regatului Unit şi, fără să închidă uşa discuţiilor, se pregăteşte de un divorţ fără acord, scrie AFP.

Acordul pentru Brexit stârnește tensiuni între UE și Boris Johnson. „Trebuie să fim pregătiți”
Acordul pentru Brexit stârnește tensiuni între UE și Boris Johnson. „Trebuie să fim pregătiți”

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis noului premier al Marii Britanii, Boris Johnson, că acordul pentru Brexit este singurul posibil pentru Uniunea Europeană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.