Cine este bărbatul care are Covid-19 de 14 luni. A adunat 78 de teste pozitive

Muzaffer Kayasan
Getty

Atunci când Muzaffer Kayasan a contractat pentru prima dată COVID-19, a crezut că urma să moară, pentru că suferea deja de leucemie.

După 14 luni şi 78 de teste pozitive consecutive, el este încă în viaţă şi organismul lui continuă să lupte pentru a elimina infecţia, informează Reuters.

Muzaffer Kayasan, în vârstă de 56 de ani, deţine recordul din Turcia pentru cea mai îndelungată infecţie COVID-19, afirmă medicii locali, probabil datorită sistemului său imunitar care a devenit slăbit din cauza cancerului. Deşi a fost tot timpul când internat, cât externat începând din noiembrie 2020, pacientul are o stare de spirit bună.

"Cred că asta este versiunea feminină a lui COVID-19 - ea este obsedată de mine", a glumit Kayasan săptămâna trecută, după ce a aflat că rezultatul celui mai recent test PCR pe care l-a realizat a fost, încă o dată, pozitiv.

Cele nouă luni petrecute în spital şi cele cinci luni petrecute în singurătate aproape totală în apartamentul său l-au despărţit pe Kayasan de lumea exterioară, inclusiv de nepoata lui Azra, care rămâne în grădină atunci când vine să îl viziteze şi îi vorbeşte prin geamul de la uşa bucătăriei.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Mă voi juca cu tine după ce mă voi vindeca", i-a spus el fetiţei, în timp ce purta o mască sanitară, după ce i-a făcut cadou o jucărie din plastic sub forma unui telefon.

Pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi care au sisteme imunitare slăbite se confruntă cu un risc mare de infecţie prelungită şi de sindrom respirator acut, potrivit unui studiu publicat anul trecut în revista New England Journal of Medicine. Un alt studiu, realizat de Leukemia & Lymphoma Society, arată că o pătrime dintre pacienţii cu cancer sangvin nu produc niveluri detectabile de anticorpi nici după ce sunt vaccinaţi cu două doze ale unor seruri anti-COVID-19.

Medicul lui Kayasan, Serap Simsek Yavuz, specialist în boli infecţioase şi profesor de microbiologie clinică la Universitatea Istanbul, a spus că acest pacient reprezintă "cel mai lung caz de COVID-19" depistat în această ţară şi că medicii îl monitorizează cu mare atenţie pentru a depista apariţia unei eventuale mutaţii virale.

"Cazul unui pacient testat pozitiv pentru 441 de zile nu este ceva care să fi fost raportat până astăzi", a declarat Cagri Buke, doctor de boli infecţioase şi specialist în microbiologie clinică la Spitalul Acibadem.

Testele pozitive au făcut ca pacientul Kayasan să nu fie eligibil pentru vaccinarea anti-COVID-19, potrivit reglementărilor din Turcia, care stipulează că pacienţii pozitivi trebuie să aştepte să se însănătoşească complet înainte de a se vaccina. Kayasan, care şi-a pierdut gustul şi mirosul din cauza bolii, a apelat la autorităţile turce, rugându-le ca măcar să îi uşureze condiţiile de autoizolare.

Fiul lui, Gokhan Kayasan, spune că tatăl lui a fost întotdeauna "o persoană pozitivă", însă nu îşi dorea ca acest lucru să fie valabil şi în sensul rezultatelor furnizate de testele de depistare a maladiei COVID-19.

"Noi tot spuneam cât de pozitiv este el, iar acum a devenit pozitiv şi la testul COVID-19 şi nu mai poate să redevină negativ. Spune că a rămas blocat la culoarea roşie a semaforului şi că nu poate să traverseze", a adăugat fiul pacientului turc.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă