Cinci persoane, printre care și un copil de 10 ani, au fost rănite de un urs în Slovacia. Animalul nu a fost prins

×
Codul embed a fost copiat

Cinci oameni, inclusiv un copil de 10 ani, au ajuns la spital, după ce au fost atacați de un urs, într-un oraș slovac, aflat la poalele munților Tatra.

 

Un martor a fimat de la distanță goana ursului după cei care au avut ghinionul să se nimerească în calea sălbăticiunii. Câțiva au reușit să sară un gard, însă un bărbat de peste 70 de ani și o femeie de 49 nu au apucat să fugă. Femeia a suferit o rană la umăr, iar bărbatul a ajuns la spital cu o tăietură la cap.

„Ursul a atacat cinci persoane în centrul oraşului, după care s-a retras în pădure", a declarat pentru AFP Viktoria Capcikova, purtătoare de cuvânt a autorităţilor locale. Victimele, printre care şi un copil de 10 ani, au suferit zgârieturi şi muşcături mai mult sau mai puţin grave.

Incidentul a avut loc la câteva zile după ce o altă femeie a fost omorâtă de un urs brun, într-o pădure din apropiere.

Autorităţile le-au solicitat localnicilor să nu se aventureze în afara zonelor rezidenţiale, în special seara şi dimineaţa devreme, pentru că ursul nu a fost încă prins.

Citește și
Urs brun
O femeie a murit după ce a fost fugărită de un urs într-o pădure din nordul Slovaciei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şase patrule de vânători, poliţişti şi experţi în faună sălbatică încearcă să localizeze animalul în jurul acestui oraş, aflat la aproape 300 de kilometri de Bratislava. „Ei dispun de o dronă cu viziune termică şi nocturnă, capcane şi sunt înarmaţi", conform lui Capcikova.

În 2021 un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost ucis de un urs brun într-o regiune din centrul Slovaciei, primul atac mortal confirmat al unui urs sălbatic din această ţară.

Conform cercetătorilor slovaci, populaţia de urşi a Slovaciei are un efectiv estimat la 1.275 de indivizi.

La începutul acestei luni, Ministerul Mediului din Slovacia a publicat noi reglementări care autorizează echipele specializate să împuşte orice urşi care reprezintă o ameninţare pentru oameni.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un urs a creat panică în Ploiești. Montarea de camere de supraveghere, o măsură luată de primărie. „N-au nicio treabă”
Un urs a creat panică în Ploiești. Montarea de camere de supraveghere, o măsură luată de primărie. „N-au nicio treabă”

Este alertă din nou la Ploiești, după ce un urs de mari dimensiuni a fost văzut pe străzile din oraș.

 

O femeie a murit după ce a fost fugărită de un urs într-o pădure din nordul Slovaciei
O femeie a murit după ce a fost fugărită de un urs într-o pădure din nordul Slovaciei

O femeie în vârstă de 31 de ani din Belarus a murit după ce a fost fugărită de un urs într-o pădure din nordul Slovaciei, au anunţat autorităţile, potrivit BBC.

Un urs a apărut pe străzile din Ploiești. Autoritățile stau la pândă și avertizează oamenii să nu se apropie de animal
Un urs a apărut pe străzile din Ploiești. Autoritățile stau la pândă și avertizează oamenii să nu se apropie de animal

Un urs a fost văzut vineri noapte pe străzile din Ploiești. Camerele de supraveghere l-au surprins cum căuta mâncare.

Pățania unor români care s-au întâlnit cu ursul pe un traseu de munte. „Primul instinct a fost să atace”
Pățania unor români care s-au întâlnit cu ursul pe un traseu de munte. „Primul instinct a fost să atace”

Într-o întâmplare de-a dreptul memorabilă, un grup de trei pasionați ai drumețiilor a avut o întâlnire neașteptată și periculoasă cu un urs în sălbăticia Munților Nemira.

 

O femeie a fost rănită grav după ce a fost atacată de un urs în timp ce-și scotea câinele afară
O femeie a fost rănită grav după ce a fost atacată de un urs în timp ce-și scotea câinele afară

O femeie în vârstă de 55 de ani a fost atacată și rănită de un urs în Butler Township, statul Pennsylvania, marți seara, relatează The Butler Eagle, WTAE, Go Erie și CBS News.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.