Cinci militari din Yemen, printre care un general, au fost ucişi într-un atentat

yemen
Getty

Un responsabil cu securitatea din forţele guvernamentale yemenite a anunţat miercuri moartea a cinci militari într-un atentat cu automobil capcană în apropiere de Aden, în sudul Yemenului, transmite AFP, citată de Agerpres.

Unul dintre cei ucişi este generalul Thabet Jawass, a precizat sursa respectivă.

Bilanţul atentatului a fost confirmat de un oficial local din Aden. Atacul nu a fost deocamdată revendicat.

Jawass era considerat unul din principalii comandanţi în conflictul cu rebelii Houthi, declanşat în 2014 printr-o ofensivă de mari proporţii a acestora. Insurgenţii au ocupat teritorii extinse, în special în nordul Yemenului.

Aden, capitala Yemenului de Sud, a devenit noul sediu al guvernului, după ce autorităţile recunoscute internaţional au fost nevoite să părăsească Sanaa. În sud au loc adesea atentate cu bombe sau atacuri cu rachete, puse de guvern pe seama rebelilor. Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat mai multe atentate care au avut loc chiar în Aden.

Citește și
Joe Biden
Biden se întâlnește cu aliații europeni, în timp ce Putin a reinstaurat teroarea lui Stalin
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Forţele guvernamentale yemenite sunt sprijinite din 2015 de o coaliţie militară internaţională condusă de Arabia Saudită. Eforturile diplomatice coordonate de câţiva ani de ONU pentru obţinerea unui acord de pace nu au dat rezultate.

Yemenul este cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică. Potrivit ONU, războiul civil s-a soldat până acum cu peste 380.000 de morţi, majoritatea din cauza consecinţelor indirecte ale conflictului - foamete, boli sau lipsa apei potabile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 28. Mariupol, transformat în ruine. Orașul-port, bombardat în proporție de 90% de ruși
Război în Ucraina, ziua 28. Mariupol, transformat în ruine. Orașul-port, bombardat în proporție de 90% de ruși

Războiul este necruțător în Mariupol, unde la fiecare 15-20 de minute se aruncă cu bombe. ȘtirileProTV.ro prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale zilei, privind conflictul pornit de Rusia.

Biden se întâlnește cu aliații europeni, în timp ce Putin a reinstaurat teroarea lui Stalin
Biden se întâlnește cu aliații europeni, în timp ce Putin a reinstaurat teroarea lui Stalin

Președintele Statelor Unite a aterizat miercuri seară pe un aeroport militar aflat la aproximativ 20 de kilometri de Bruxelles. Mâine are programate consultări cu partenerii și aliatii europeni.

Rușii continuă masacrul din Ucraina: ”Bombardăm cât mai delicat”. Între timp, ucrainenii trăiesc un coșmar în fiecare zi
Rușii continuă masacrul din Ucraina: ”Bombardăm cât mai delicat”. Între timp, ucrainenii trăiesc un coșmar în fiecare zi

Războiul rămâne necruțător în Mariupol, unde oamenii captivi trăiesc în condiţii inimaginabile. ”Când cădeau bombe, îi spuneam copilului că sunt tunete”, povestește o mamă care a reușit în final să fugă, din locul transformat în ruine.  

Tot mai mulți basarabeni se mută la noi în țară, speriați de războiul din Ucraina
Tot mai mulți basarabeni se mută la noi în țară, speriați de războiul din Ucraina

Teama că războiul ar putea depăși granițele Ucrainei i-a făcut pe vecinii moldoveni să își caute o plasă de siguranță.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.