Chinezii au amenajat în 2 zile un spital pentru bolnavii de coronavirus. Cum arată

spital China

Primul spital pentru bolnavii de coronavirus a fost deschis marți, într-un oraș de lângă Wuhan. Angajații și voluntarii au lucrat timp de 2 zile pentru a transforma o clădire goală într-o unitate medicală cu 1.000 de paturi.

Primii pacienți au fost transferați acolo marți seara, a transmis presa locală, conform Daily Mail.

Clădirea aflată în orașul Huangzhou a fost inițial construită ca o nouă aripă a unui alt spital, care ar fi urmat să fie inaugurată în luna mai. Vineri însă, autoritățile au decis ca aceasta să fie folosită doar pentru a trata bolnavii de coronavirus.

Lucrările au început sâmbătă, iar până luni toate paturile au fost instalate de către voluntari. Apa, electricitatea și internetul au fost de asemenea instalate, au transmis autoritățile locale.

Citește și
China
Virusul din China a ucis 132 de oameni. Primul caz a fost confirmat în Emirate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Peste 500 de muncitori au lucrat două zile și două nopți la rând pentru a deschide spitalul la timp.

Situat la aproximativ 40 de kilometri de Wuhan, Huanggang are o populație de 7,5 milioane de locuitori și este unul dintre orașele care au fost grav afectate de coronavirus. Toată zona a fost închisă marțea trecută, odată cu Wuhan.

În 24 de ore, bilanțul din China a crescut de la 106 la 132 de decese și de la 4.600 de cazuri confirmate la aproape 6.000.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
British Airways suspendă toate legăturile cu China din cauza epidemiei de coronavirus
British Airways suspendă toate legăturile cu China din cauza epidemiei de coronavirus

British Airways a anunțat miercuri dimineață că suspendă toate legăturile cu China, din cauza epidemiei de coronavirus, potrivit BBC.

Virusul din China a ucis 132 de oameni. Primul caz a fost confirmat în Emirate
Virusul din China a ucis 132 de oameni. Primul caz a fost confirmat în Emirate

Epidemia care a pus în alertă întreaga lume și a paralizat China face noi victime. În ultimele 24 de ore, numărul oficial al deceselor a ajuns la 132, iar al îmbolnăvirilor a trecut de 6.000.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.