China anunţă măsuri punitive la adresa Taiwanului după ce Nancy Pelosi a vizitat Taipei

nancy pelosi
Profimedia

China suspendă importurile de citrice, peşte sabie răcit şi stavrid negru congelat din Taiwan începând cu 3 august, au anunţat miercuri autorităţile vamale chineze, informează Reuters.

Mai devreme în cursul aceleaşi zilei, ministerul comerţului de la Beijing a declarat că va fi suspendat exportul de nisip natural către Taiwan începând cu 3 august.

Totodată, China va lua măsuri disciplinare împotriva a două fundaţii din Taiwan, interzicându-le să coopereze financiar cu companii şi persoane de pe continent, a declarat miercuri Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Afaceri Taiwan din China.

Cele două fundaţii sunt Taiwan Foundation for Democracy şi Taiwan International Cooperation and Development Fund, a spus Ma.

Aceste măsuri au fost anunţate după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a sosit marţi seara în Taiwan, pe fondul condamnării acestei vizite de către Beijing.

Citește și
Taiwan
Diaconescu: Nu se pune problema unui război între China și Taiwan sau SUA. “America poate purta trei conflicte deodată”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Confruntări în aer, după vizita lui Nancy Pelosi. Taiwanul a ripostat după ce 27 de avioane chineze au pătruns în zona sa
Confruntări în aer, după vizita lui Nancy Pelosi. Taiwanul a ripostat după ce 27 de avioane chineze au pătruns în zona sa

Taiwan a ridicat în aer zeci de avioane militare după ce 27 de aeronave chineze au pătruns în zona sa de apărare antiaeriană, a transmis Ministerul Apărării al insulei.

Diaconescu: Nu se pune problema unui război între China și Taiwan sau SUA. “America poate purta trei conflicte deodată”
Diaconescu: Nu se pune problema unui război între China și Taiwan sau SUA. “America poate purta trei conflicte deodată”

Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan a creat o situație specială, dar nu se pune problema izbucnirii unui conflict între China și Taiwan sau a unei “interacțiuni militare complicate” cu SUA.

Armata din Taiwan ridică gradul de alertă. Nancy Pelosi s-a întâlnit cu președintele Tsai Ing-wen
Armata din Taiwan ridică gradul de alertă. Nancy Pelosi s-a întâlnit cu președintele Tsai Ing-wen

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a declarat că Statele Unite nu îşi vor abandona angajamentele faţă de Taiwan, cu care a construit "un parteneriat înfloritor".

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.